Ion Streinu: „Avem proiectele pregătite, aşteptăm deschiderea liniilor de finanţare promise de guvernul liberal de prea multă vreme”

Primarul localităţii Şirineasa aşteaptă deschiderea programelor de finanţare, şi asta fiindcă are proiecte întocmite, documentaţii pentru care a alocat bani din bugetul local. Spune că anumite investiţii extrem de importante pentru comunitate şi promise în campanie sunt întârziate pentru că nu sunt disponibile de prea multă vreme axele principale de finanţare şi nici ghidurile. Prin urmare, nu poate avea nici un fel de certitudine pentru realizarea acestora.

Pentru proiectele depuse la CNI în vederea finanţării, primarul Ion Streinu spune că primeşte periodic informaţii că „se caută soluţii de finanţare”: „Este o situaţie extrem de grea şi, dacă aceste ghiduri de finanţare apar pentru toate UAT- rile la fel, este egal cu zero. Este inadmisibil, deoarece comunele sunt clasificate pe trei categorii, iar ghidurile sunt concepute la general şi este imposibil să te lupţi cu localităţile mari, acestea fiind avantajate. A apărut acum un program pentru modernizarea iluminatului stradal, asta ca să îi mai amăgească pe primari. Părerea mea este că degeaba apar astfel de proiecte, dacă nu se finanţează. Noi avem proiecte, avem documentaţii, o parte în sertare, iar altele depus la Compania Naţională de Investiţii, pentru care suntem informaţi de luni bune că „se caută soluţii de finanţare”, aşa mi se răspunde, adică minciuni”, a precizat primarul localităţii Şirineasa.

Proiectele depuse la CNI sunt în aşteptarea finanţării

La CNI, administraţia locală are depus în vederea finanţării un proiect pentru asfaltarea a patru uliţe pe o lungime de 1,2 kilometri, modernizarea dispensarului, amenajarea trotuarului şi modernizarea căminului cultural. Primarul este dezamăgit şi spune că locuitorii nu mai au răbdare, vor asfalt, apă, canalizare, vor acea Românie educată promisă: „Am primit adresă că nu se vor mai aloca fonduri pentru continuarea lucrărilor prin PNDL fiindcă nu mai sunt bani, iar primarii au posibilitatea să deconteze bunurile achiziţionate, serviciile prestate, lucrările executate din surse proprii sau din alte surse legal constituite, sau să sisteze lucrările, în vederea evitării înregistrării de arierate. Asta se arată în documentul trimis către primării de ministrul Cseke Attila.

Adevărul este că acest Guvern nu este în stare de nimic, preţurile cresc, oamenii sunt din ce în ce mai săraci, locuri de muncă nu sunt şi, chiar dacă se mai găsesc, patronii plătesc foarte prost, cu salariul minim pe economie, totul este o bătaie de jos. Cu toate acestea se declară o perioadă de creştere economică, cu măriri de salarii în mediul privat. Este inadmisibil: în adresa pe care au primit-o primăriile se specifică faptul că alocările de fonduri s-au sistat, iar primăriile sunt obligate să aloce fondurile necesare continuării proiectului din bugetul local. Noi nu mai avem lucrări prin acest PNDL, prin urmare, în această perioadă, nu putem face nimic în localitate”, a punctat primarul.

Ion Streinu: „Branşarea localităţilor la gaze naturale, o gogoaşă electorală”

La Şirineasa, cu bani drămuiţi, se lucrează la reparaţia podului de la Slăviteşti şi la amenajarea rigolei de pe drumul comunal 121 fiindcă, de fiecare dată, apele de pe deal distrugeau drumul. Tot cu bani din bugetul local se va construi şi gardul şcolii din localitate: „În localitate facem lucrări mărunte, atât cât ne ţine buzunarul. În rest, în baza promisiunilor făcute de acest Guvern, stăm şi ne uităm. Nici la gaze nu mai visăm, şi acestea au fost gogoşi electorale. Prezent la Vâlcea, ministrul Cseke Attila a spus clar că nici 3 la sută din aceste investiţii privind branşarea localităţilor la gazele naturale nu vor fi finanţate. Astfel, şansele ca proiectele de introducere a reţelelor de gaze naturale să aibă finanţare vor fi foarte mici, comparativ cu necesităţile comunităţilor locale. Deci ne-am luat gândul de la gazele naturale. De la început mi-am dat seama că sunt o păcăleală aceste proiecte de introducere a reţelelor de gaze naturale, fiindcă ne-au pus să ne asociem cu alte 5 localităţi pentru a creşte numărul de racorduri, dar banii pentru investiţie sunt aceiaşi. Aşteptăm rectificarea, şi sper să se face corect de data aceasta, nu pe culoare politică, pentru că în fiecare localitate sunt şi cetăţeni care i-au votat, nu numai pesedişti, iar oamenii aceştia, indiferent pe cine au votat, nu mai au răbdare: au nevoie de apă, canalizare, drumuri asfaltate, şcoli, de tot ce au promis, de acea Românie educată pe care o făgăduiesc liberalii”, a precizat Ion Streinu.

Bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale abia asigură sursele de finanţare pentru activităţile curente şi cheltuielile de funcţionare. Este greu de conceput realizarea unor investiţii de mai mare anvergură din venituri proprii. Şansa dezvoltării unei localităţi o reprezintă realizarea de proiecte care apoi aşteaptă deschiderea diverselor programe de finanţare.

Proiectele stau acum în dulap, fiindcă programele de finanţare nu s-au deschis de prea multă vreme. Cetăţenii vin la primării, iar primarii nu ştiu ce să le răspundă. Ei nu ştiu că nu sunt disponibile axele principale de finanţare şi nici ghidurile, fiindcă nu îi interesează. Oamenii au nevoie de asfalt, s-au săturat să meargă pe drumurile comunale înnămolite cu cizme de cauciuc, vor apă la robinet, fiindcă fântânile seacă, dar vor şi canalizare. A trecut un an din acest mandat şi tot la nivelul de promisiuni din partea guvernanţilor sunt satele din România

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *