Oraşul Brezoi este atestat ca stațiune turistică de interes local

Brezoiul, o destinaţie turistică permanentă

În orașul minunatului festival „Open Air Blues Festival”, care a pus pe harta lumii atât Brezoiul, cât și județul Vâlcea, domnește un peisaj misterios, cu iz de început de lume, de care oamenii locurilor sunt legați prin legende. Oraşul este o aşezare de o frumusețe miraculoasă, aflată la poalele minunatului vârf Țurțudan,unde munții şi pădurea îţi bat în geam, iar Lotrul, cu apele-i năbădăioase străbate localitatea, plin de povești. Nimic din ceea ce reprezintă frumusețile naturii, dar şi măreția de altădată nu-i lipseşte micii localități pentru a intra în catalogul turistic european. Brezoiul atrage ca un magnet pentru că este o aşezare deosebită, şi se încununează, în această perioadă, cu declararea zonei ca staţiune turistică de interes local. Toate acestea se datorează muncii autorităţilor locale în decursul anilor.

„Brezoi, turism pentru cele patru anotimpuri”

„Brezoi, turism pentru cele patru anotimpuri” este definiţia aşezării, fiindcă aici sunt foarte bine identificate zonele de călătorie, indiferent de anotimp: „Cei care doresc să viziteze Brezoiul vor fi încântaţi de zonă, care este plină de poveşti şi mistere.”, spune primarul oraşului Brezoi, Robert Schell.

Zona este atractivă, cu trasee de iarnă spre Munţii Căpăţânii sau spre Munţii Cozia. Este o zonă de răspântie deosebită, dinspre care se poate porni spre Obârşia Lotrului, Făgăraș, apoi în stânga este Cibin sau Munţii Căpăţânii şi Parâng. Poziţionat într-o zonă aproximativ centrală  Ţării Loviştei, deschide mult mai multe perspective turistice, constituind punctul de plecare pentru numeroase trasee marcate, care străbat munţii Lotrului şi masivul Cozia.

Brezoiul uneşte oamenii prin muzică

Brezoiul are un potenţial foarte mare,  iar acesta este valorificat de o bună perioadă de vreme,  lucrurile se dezvoltă pe un făgaş firesc, normal, iar primarul Robert Schell confirmă că vom asista la perspectiva de dezvoltare turistică a întregii Văi a Lotrului, care este extraordinară şi va aduce un aport economic, dar şi cultural, pentru întreg judeţul Vâlcea.

„”De oriunde te-ai afla se vede semeţ Vârful Ţurţudan, emblema localităţii, iar înconjurul lumii a făcut festivalul „Open Blues Air” şi fenomenul „Live Music Summer Camp”,  Brezoiul fiind destinația ideală pentru iubitorii de natură și muzică bună”, spune primarul  Robert Schell.

„Brezoiul este al lumii” pentru că acest mic orăşel de sub munte a reuşit să intre în atenţia publicului cu aceste evenimente datorită primarului Robert Schell, care are toate meritele în acest sens. La Brezoi sunt cele mai frumoase veri, boeme și plină de evenimente,  mulţumită evenimentelor Live Music Summer, unde weekendurile sunt pline de muzică, în care participă zeci de artişti din ţară şi străinătate renumiţi,  cu sute de turişti prezenţi, a făcut posibil ca Brezoiul să devină o destinaţie turistică permanentă.

Atestarea oraşului Brezoi ca stațiune turistică de interes local se datorează muncii autorităţilor locale în decursul anilor

În contextul adoptării în data de 11 august 2021, a Hotărârii de Guvern prin care Oraşul BREZOI este atestat ca stațiune turistică de interes local, prezentăm pe scurt seria de demersuri realizate de Primăria Brezoi pentru obținerea şi dezvoltarea acestui statut, precum şi facilitățile generate pe această cale pentru comunitatea locală.

„”Noul statut reprezintă rezultatul unui proces complex şi laborios, demarat de Primăria Brezoi în anul 2019, care a inclus vizite în teren ale reprezentanților guvernamentali, în speță ai Ministerului Turismului, care au evaluat în mod pozitiv oportunitatea, potențialul şi facilitățile turistice disponibile pe plan local, plasându-ne acum, la finalul procesului, pe harta stațiunilor turistice din România. Procesul a inclus un amplu studiu statistic, calitativ şi cantitativ, asupra tuturor domeniilor conexe care impactează experiența turistică, precum ordinea şi siguranță publică, asistență medicală, educație, etc., dar şi acreditarea tuturor unităților de cazare arondate UAT. Pe lângă beneficiile produse până la acest moment prin procedurile de asigurare a tuturor facilităților necesare pentru impulsionarea turismului, noul statut urmează a genera beneficii sporite pe termen lung, prin intensificarea promovării externe a tuturor elementelor care fac din Brezoi o destinație dezirabilă.  Mai mult, prin atestarea oraşului Brezoi ca stațiune turistică de interes local se vor crea beneficii economice sporite, prin creşterea capacității de accesare a finanțărilor nerambursabile pentru investiții cu valori mai ridicate, atât de către administrația locală, dar şi de către orice entitate care doreşte să-şi dezvolte activitatea. Odată cu îndeplinirea acestui important obiectiv, Primăria Brezoi menține angajamentul şi dedicarea vis-à-vis de acest domeniu prioritar, completând demersurile pentru finalizarea în 2022, a procesului de atestare ca stațiune turistică de interes național. Lucrăm permanent pentru ca, pe plan național, şi nu numai, tot mai mulți potențiali turişti să cunoască toate elementele care fac Brezoiul să fie atât de special, să fie convinşi să ne aleagă ca destinație predilectă pentru relaxare, odihnă, pentru atracțiile naturale specifice zonei montane şi evenimente culturale”, se arata într-un comunicat publicat de Primăria Brezoi.  

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *