Costești pierde testul cu Universitatea II Craiova

Într-un joc amical disputat sâmbătă la Orlești, Minerul Costești a pierdut disputa cu Universitatea II Craiova, scor 2-4. Golurile vâlcenilor au fost marcate de Nicolaescu și Pașoi din penalty. Noutățile din lotul Minerului sunt juniorii Gabi Neacșu (Rapid), Ionuț Neacșa (Băile Olănești) și portarul Bălan (Olimpic Rm. Vâlcea). În plus, Casoni și Zanfir au revenit la echipă, deși păreau că vor pleca.

 Dacă sezonul trecut a jucat în Zăvoi, pentru noul sezon, Minerul se antrenează la Vlădești și va juca meciurile de acasă la Orlești.

”Mai avem două săptămâni în care încercăm să formăm un prim unsprezece. Lotul are posibilități, mai avem de lucrat la omogenizare, media de vârstă este mult scăzută față de sezonul trecut. Tinerii trebuie să conștientizeze că li se oferă o șansă și să profite  de ea. Sunt puțin nemulțumit de atitudinea unora, vreau să văd determinare. La Orlești există deschidere, oamenii vor să ajute și se depun toate eforturile pentru omologare” a spus antrenorul Marius Vlădoi.

Costești: Bălan – Păun, G. Neacșu, Nicolaescu, Proteasa –  Zotică, Rizea – M.Vlad, Trașcă. Șt.Pufu – Rădulescu. Au mai jucat: Răzvan G., Vladu, Neacșa, Casoni, Pașoi, R.Negoiță, Milosteanu, Zanfir.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *