Parada portului popular a devenit tradiție la „Cântecele Oltului”

Festivalul Naţional „Cântecele Oltului”, o expoziție impresionantă de port popular

Festivalul Cântecele Oltului a devenit un adevărat brand pentru stațiunea vâlceană Călimănești în ultima perioadă. Festivalul ansamblurilor folclorice valorifică în spiritul autenticităţii şi al specificului zestrea de datini şi obiceiuri a zonelor folclorice de pe firul Oltului și a adus împreună și la această ediție oameni care se bucură de această sărbătoare încă de la prima ediţie, dar şi oameni care au mers pentru prima dată la un astfel de eveniment. Fie că au mai fost, fie că nu, cu siguranţă toţi au simţit şi dansat româneşte la acest sfârşit de săptămână, la Călimăneşti.

Parada portului popular a adus la Călimănești iubitori de folclor din toate județele

Sub privirile admirative ale localnicilor, autorităţilor judeţene, dar şi ale turiştilor aflaţi în staţiune, evenimentul a debutat sâmbătă cu o paradă a portului popular care a străbătut oraşul Călimăneşti, din dreptul sediului Primăriei până la Teatrul de Vară al Casei de Cultură „ Florin Zamfirescu”, unde s-a desfăşurat festivalul. Au fost prezente ansambluri folclorice din şapte judeţe şi invitaţi speciali din Argeş, Iaşi şi Timiş.

Florinel Constantinescu: „În fiecare an mă cuprinde emoţia în preajma acestui eveniment”

Deschiderea evenimentului care a marcat cea de-a 53-a ediţie a fost făcută de primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu. Au ținut discursuri și invitații prezenți, care au felicitat administrația locală pentru eforturile depuse pentru menținerea tradiției în organizarea evenimentului cultural.

În discursul său, primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu a subliniat importanţa acestui festival, bucuria prilejului cu care cei prezenţi îmbracă straiele populare cu plăcere cu ocazia acestui eveniment, dar şi faptului că, de peste 50 de ani, judeţele riverane Oltului trimit ansambluri folclorice la acest frumos festival naţional.

„Ne revedem pe această scenă după doi ani şi niciodată în istoria festivalului nostru nu a durat atât de mult să fim din nou împreună. Evenimentul s-a ţinut şi anul trecut, dar mai restrâns, fără public, sub forma unui simpozion al specialiştilor în folclor. Muzica are nevoie de public pentru a se auzi în toată splendoare ei şi portul popular şi jocul popular au nevoie de ochii noştri, ai oamenilor veniţi să-i admire pe aceşti minunaţi artişti. Iată-ne din nou împreună toţi cei de pe malurile Oltului, de la izvor până la Dunărea cea mare. Ne-am adunat aici pentru a asculta muzică populară, cea mai îndrăgită dintre toate muzicile şi pentru a ne minuna împreună de frumuseţea portului şi jocului popular. Cântecele Oltului au făcut parte dintr-un festival al bucuriei de a trăi şi al prieteniei noastre, a tuturor. Ne bucurăm de trăinicia folclorului nostru şi ne bucurăm de prilejul de a ne petrece câteva zile minunate la Călimăneşti. Sunt primarul acestei localităţi de mai mulţi ani dar recunosc că, de fiecare dată, în fiecare an mă cuprinde emoţia în preajma acestui eveniment, a acestui mare festival de folclor. Este evenimentul la care participă cei mai mulţi artişti, dar este şi evenimentul la care locuitorii staţiunii noastre se întâlnesc în acest minunat parc cu mulţi turişti veniţi în localitatea noastră pentru a se bucura de odihnă şi tratament. Vă sunt recunoscător tuturor, artişti şi public deopotrivă, pentru efortul pe care le-aţi făcut să participaţi la Cântecele Oltului din acest an”, spune primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu.

La eveniment au fost prezenţi deputatul Cristian Buican, senatorul Claudia Banu, subprefectul Victor George Stănculescu, subprefectul Robert Vasile Achim, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, consilieri judeţeni şi locali, mereu cu sufletul alături de tot ceea ce se întâmplă în Călimăneşti şi în judeţul nostru.

Trei zile de sărbătoare

Timp de trei zile, Călimăneştiul a răsunat de cântece şi voie bună, iar localnicii şi turiştii veniţi să-şi petreacă concediul în orăşelul de sub Cozia au asistat la o adevărată paradă a frumuseţii portului naţional românesc şi a obiceiurilor tradiţionale. Ultima zi de Festival s-a încheiat cu un concert al artistei Olguţa Berbec.

De 53 de ani, la Călimăneşti, dansul şi portul popular autentic dovedesc, de fiecare dată zestrea naţională şi reprezintă în substanţa sa tezaurul nostru inconfundabil. La Călimăneşti, timp de 3 zile de festival, bucuria a vibrat pe ritmurile noastre populare, moștenite din moși strămoși și duse mai departe de tinerii interpreţi ai cântecului popular românesc prezenţi la Festivalul Naţional „Cântecele Oltului”, costumul popular fiind un numitor comun al tuturor celor prezenți.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *