Localitatea Bălcești are un nou furnizor de servicii medicale, specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Din 1 august 2021, în localitatea Bălcești, un nou furnizor – ANDRE MARY CONSULTING SRL – oferă servicii medicale în specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Va fi astfel facilitat accesul la acest tip de servicii a pacientilor diagnosticați cu diabet zaharat din sudul județului, evitându-se astfel deplasarea acestora la ambulatoriul integrat al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

Prin încheierea de către CAS Vâlcea a contractului de furnizare servicii cu acest furnizor, cei peste 14.508 pacienți diagnosticați cu diabet zaharat tip 1 insulino-dependent sau tip 2, non insulino-dependent, din județul Vâlcea vor putea beneficia de servicii medicale specifice în 3 zone din județul Vâlcea: în municipiul Rm. Vâlcea, Horezu și Bălcești. De asemenea, reamintim pacienților diagnosticați cu diabet zaharat faptul că pot beneficia de două ori pe an, de dozarea hemoglobinei glicozilate, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie/medicul specialist, în cadrul laboratorul de analize medicale al Spitalului Judetean de Urgență Vâlcea și la furnizorul privat Clinica Rapitest SRL.” a declarat Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *