Criza politică în România, un joc al umbrelor, al păcălelilor, al negocierilor

Război politic pe banii românilor

Zilele acestea preşedintele României l-a gratulat, i-a făcut un favor lui Dan Barna, de a se întâlni la Palatul Cotroceni. O întâlnire benignă, aşa zice Dan Brana fiindcă nu au discutat despre o posibilă deblocare a crizei politice, a fost făcut un fel de istoric, preşedintele i-a explicat domnului Barna că îl susţine în continuare pe Florin Vasilică Cîţu şi că, nu există nici un fel de negociere în sensul acesta.

USR vrea îndepărtarea  lui Florin Vasilică Cîţu pentru a intra din nou la Guvernare. Cei de la USR  şi-au dat demisia din poziţiile de miniştrii dar au rămas cu brio, cu  prefecţi, şefi de agenţii, şefi de companii. În total aproximativ 1000 de poziţii controlează USR în România în deconcentrate, aparatul central al statului  şi în judeţe unde sunt funcţii extrem de importante. Adică, au plecat de la guvernare dar rămân în continuare cu oameni în poziţii  acolo unde sunt puşi bine prieteni şi tot felul de tovarăşi. Este genul de ipocrizie,  de joc politic în care toată lumea minte, toată lumea păcăleşte  şi toată lumea se poziţionează într-un fel de opoziţie.

USR PLUS, în opoziţie şi la putere

Pentru că, dacă te uiţi pe scena politică toată lumea vrea să fie în opoziţie, numai vrea nimeni să fie la putere, în afară de Florin Vasilică Cîţu şi tabăra lui, care ar vrea să rămână la putere numai că matematica parlamentară, în momentul de faţă, zice că, Florin Vasilică Cîţu nu are cum să rămână prim ministru, măcar 45 de zile până se depune moţiunea de cenzură, dacă se va depune.

Pentru a face un expozeu foarte simplu al acestui tămbălău politic, taberele politice sunt în felul următor: Ludovic Orban, preşedinte PNL, este cu USR pentru că zilele acestea a urgentat, a pus pe roate moţiunea de cenzură AUR USR. Tabăra lui Florin Vasilică Cîţu este tabăra prezidenţială. La PSD a fost şedinţă iar lucrurile sunt foarte complicate, ei ar vrea să fie şi la putere dar şi în opoziţie, nu au decelat o opinie foarte clară, dar asta vom vedea până la finele acestei săptămâni. La USR au început scandalurile pentru că sunt foarte mulţi omeni care nu vor să plece de pe funcţii, cum este şeful cancelariei premierului Florin Vasilică Cîţu, care a spus că „ Domnule, eu nu îmi dau nicio demisie, mie îmi place la Palatul Victoria , îmi place pe funcţie, este bine ” a spus domnul Hosu .

În momentul de faţă sunt două variante mari şi late de deblocare a crizei: USR se întoarce la Guvernare, dacă pleacă Florin Vasilică Cîţu şi liberalii desemnează un alt premier. În cealaltă variantă, Florin Vasilică Cîţu sau un alt premier de la PNL urmează să guverneze minoritar  cu susţinerea PSD din Parlament. Alte variante nu există, acestea sunt cele două variante. Preşedintele Klaus Iohannis  şi Florin Vasilică Cîţu mai au un respiro de 45 de zile, până când mai poate Guvernul acesta.

Toţi ochii sunt aţintiţi spre Congresul PNL, dacă  Florin Vasilică Cîţu va ajunge şeful partidului, atunci poate să facă un pas în lateral şi să lase funcţia de prim ministru pentru un alt liberal şi încep negocierile: Guvern minoritar sau Guvern cu USR în continuare. Cîţu urmând să preia poziţia de şef al Senatului  şi să rămână preşedinte PNL până , poate, la următorul congres, până când se eliberează poziţia de la Banca Naţională.

În momentul de faţă, toate cărţile şi toată greutatea acestei crize politice care cade pe ţară şi pe noi cu toţii este la mâna lui Iohannis, el trebuie să decidă ce face cu această majoritate, cu această ţară, cu acest Parlament, cu aceşti domni care se joacă de-a guvernarea. Prin urmare, toate cărţile sunt la Klaus Iohannis.  Barna joacă într-o piesă tristă  iar împreună cu toţii fac jocuri , cu toţii încearcă să se poziţioneze. Este un joc al umbrelor, al păcălelilor, al negocierilor în cele 45 de zile fiindcă atât va dura criza politică în România , adică până Florin Vasilică Cîţu va trebui să ajungă preşedintele PNL.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *