Peste 100.000 de vâlceni s-au vaccinat până acum

Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID-19 (4 ianuarie 2021) și până acum, numărul persoanelor care s-au imunizat cu prima doză de vaccin în județ este de 107.318.

Prefectul județului, Sebastian Fârtat, și directorul Spitalului Județean de Urgență, dr. Dan Ponoran, au mers astăzi în centrul de vaccinare de la Liceul Forestier din Râmnicu Vâlcea, unde s-au vaccinat cele mai multe dintre persoanele imunizate până acum împotriva COVID-19 în județul Vâlcea, pentru a felicita și mulțumi personal întregii echipe a doctorului Dumitru Hobeanu, coordonatorul acestui centru.

Le mulțumesc cadrelor medicale din toate centrele de vaccinare din județ. Efortul lor este foarte mare și vreau să le transmit că au aprecierea și respectul meu pentru tot ceea ce au făcut și fac în continuare pentru populația județului. Le mulțumesc și vâlcenilor care s-au vaccinat și îi rog și pe ceilalți să aleagă să se vaccineze, pentru a putea scăpa de această pandemie” – a transmis prefectul Sebastian Fârtat.

Centrul de vaccinare împotriva virusului COVID-19 de la Liceul Tehnologic Forestier

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *