Romulus Bulacu: „Poporul se va lăsa cumpărat cu banii din propriile buzunare, până la insolvenţă”

 

Senatorul Bulacu a făcut radiografia guvernării PSD. „La prima vedere, programul de guvernare este o binecuvântare, un măr roşu, mare şi dulce. Dar, când începi să muşti din el simţi putregaiul. Veniturile colectate de actualul guvern sunt un dans pe sârmă, iar miniştrii acrobaţi fără vocaţie. Aşa se pot descrie cele două luni de bâlbâială ale puterii Grindeanu, dirijate din umbră, mai nou pe ritmuri de samba, de către Liviu Dragnea. Acrobaţii poveştii noastre înregistrează însă record după record, dar în sens negativ. Încet, dar sigur, baloanele de săpun ale programului de guvernare încep să se spargă în spaţiul public.

Studenţii înmatriculaşi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate beneficiau, conform planului de guvernare, de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, până în a treia zi de proteste, când, gratuitatea a fost acordată doar pe ruta localitate de domiciliu – localitate în care studiază. Nu s-a mai ţinut cont că studenţii beneficiază de mobilitate, de programe de internship, de practică, de vizite de studiu.

TVA 0 pentru achiziţia de locuinţe este imposibil de implementat, deoarece nu respectă normele europene.

Măsura ieftinirii medicamentelor cu 35%, s-a dovedit a fi şi ea scrisă pe genunchi, deoarece aplicarea ei ar însemna o criză profundă a medicamentelor pe piaţa din România.

Dacă românii scapă de taxa pe stâlp, vor avea parte de acum încolo de o taxă pe depozitare a deşeurilor la groapa de gunoi. Scade factura la energie electrică, dar creşte factura la gaze. Nu mai avem timbru de mediu, dar vom avea eco-vignetă. Se majorează salariul minim, dar din cauza contribuţiilor pe care le va avea de plătit angajatorul, va creşte rata şomajului. Declaraţia conform căreia, “Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează; după 4.000 de lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 de lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, s-a dovedit a fi o “greşeală de comunicare”.

 

Programul de tipul Moş Crăciun are o singură filosofie de guvernare: creşterea veniturilor la buget, indusă din creşterea salariilor. Doar că aceste pomeni, mai devreme sau mai târziu, vor afecta economia într-un mod dezastruos, în condiţiile în care ANAF trage deja un semnal de alarmă: Au scăzut încasările! Bugetul marilor speranţe ia forma Cutiei Pandorei. Peste efervescenţa măririlor de pensii şi salarii, eliminarea sau reducerea unor taxe, vine scrisoarea Comisarului pentru Afaceri Europene, Pierre Moscovici, care estimează că “România va înregistra în acest ritm deviaţii semnificative ale obiectivelor bugetare pe termen mediu, iar balanţa structurală va suferi noi deteriorări în 2017 şi 2018”. În aceeaşi  scrisoare se mai afirmă căpână la momentul lansării Prognozei de Primăvară (aprilie 2017), guvernul ar trebui să anunţe ”credibil” care sunt măsurile menite să readucă deficitul bugetar în ţintele Pactului de Stabilitate. Estimările Comisiei diferă semnificativ de cele ale guvernului: pentru 2017, guvernul Grindeanu anunţă, de exemplu, un deficit de 2,96% din PIB, în vreme ce Comisia este de părere că acesta va atinge 3,6% din PIB.

 

Cu toate că economia românească devine vulnerabilă în faţa unei crize, subiectele discutate în spaţiul public se referă la graţiere şi inadmisibilitatea “ca un condamnat pentru corupţie să împartă celula de 3m pe 3, cu 3 în pat, în mizerie şi igrasie”. Coruptul a devenit un personaj arhetipal, iar construcţia de noi penitenciare o prioritate. Fără să am intenţia de a antagoniza conceptele, mi-aş dori să le reamintesc guvernanţilor că pe lângă închisori avem nevoie de şcoli dotate şi pe lângă bunăstarea condamnaţilor trebuie asigurate condiţii decente pentru pacienţi.

Unde se termină adevărul şi unde începe minciuna? Care sunt temele reale şi cele false? Timpul, dacă va mai avea răbdare cu noi, ne va focaliza coordonatele. Până atunci, ne vom scălda în acest bâlci al deşertăciunilor, ameţiţi de aburii marilor promisiuni electorale, iar poporul se va lăsa cumpărat cu banii din propriile buzunare, până la insolvenţă”, afirmă Bulacu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *