Cernişoara: Drumul judeţean 676 C Roeşti – Oteşani are numai gropi şi denivelări

Mihai Ionescu: „Nu pot să mint oamenii aşa cum o fac ei”

 

Locuitorii din Cernişoara se plâng de drumul judeţean 676C Roeşti – Oteşani, care traversează localitatea pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, şoferii din zonă nu au alte variante ocolitoare. Pentru a ajunge cu bine la destinaţie este o întreagă aventură. Primarul spune că o porţiune din drum a fost asfaltată în urmă cu mulţi ani, la intervenţia profesorului universitar Ion Smedescu, fiu al satului Cernişoara, născut în satul Obârşia. Cu toate acestea, drumul este departe de ceea ce aşteaptă locuitorii din Cernişoara: „Drumul judeţean 676C  Roeşti – Oteşani are numai gropi în asfalt şi denivelări. Sunt supărat că nu s-a făcut nimic în 27 de ani de la Revoluţie. Singurul lucru pe care îl fac cei de la judeţ este faptul că, în fiecare primăvară, înainte de Paşti, astupă gropile, dar le astupă astăzi şi peste o lună sunt din nou la fel. Profesorul universitar doctor Ion Smedescu, preşedintele-fondator şi rectorul Universităţii Româno-Americane, fiu al satului Cernişoara, născut în satul Obârşia l-a rugat la un moment dat pe Traian Băsescu, pe atunci ministrul Transporturilor să repare şi drumul din satul lui natal. Într-o săptămână, Băsescu a trimis o delegaţie la primărie, le-am arătat drumul şi a doua săptămână s-au alocat fonduri pentru asfaltare. Eu, om cinstit a mers apoi la RAJDP, am vorbit cu directorul de atunci domnul Moşteanu, iar asfaltarea s-a făcut de la Obârşia până la Oteşani, pe o lungime de şase kilometri. Cei de la judeţ nu au făcut însă nimic, în cei 27 de ani de la Revoluţie. Sunt supărat pentru că drumul acesta nu este prins în vederea modernizării. Mai mult, există acolo şi o alunecare de teren, din vara anului trecut. Mi se spune de fiecare dată că proiectul este în faza de licitaţie, dar, din câte am auzit, documentaţia proiectării nu ar fi bine întocmită. Nu înţeleg de ce durează un an întocmirea unui proiect şi alt an licitaţia. Aceşti conducători trebuie să înţeleagă că oamenii nu mai au răbdare, de 27 de ani ne mint. Eu le-am spus că nu pot să mint oamenii aşa cum o fac ei, pentru că eu mă întâlnesc în fiecare zi pe stradă şi sunt om educat pe timpul lui Ceauşescu. În schimb, ei vin doar o dată la patru ani, să cerşească voturi”, a mai spus primarul din Cernişoara, Mihai Ionescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *