De Paşte, turiştii vor putea schia la Voineasa
- Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia de Paşte şi de 1 Mai pe pârtia de la Obârşia Lotrului
Turiştii care vor alege să-şi petreacă Paştele în staţiunea montană Voineasa au şanse mari să se poată bucura şi de o partidă de schi. Anunţul a fost făcut de primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu, care spune că turiştii care vor veni la Voineasa vor fi întâmpinaţi cu numeroase surprize: „Firma care administrează pârtia de schi m-a asigurat că se va putea schia şi de Paşte şi probabil şi de 1 Mai, stratul de zăpadă fiind destul de mare în această perioadă. Altitudinea de aproape 2.000 de metri permite ca la Obârşia Lotrului să se poată schia fără probleme, inclusiv în luna mai. O mare parte dintre pensiunile din zonă au rezervări deja pentru perioada sărbătorilor Pascale”, ne-a declarat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu. În acest context, primăria anunţă că instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona în următoarea perioadă, conform programului de iarnă şi că nu este exclus ca turiştii să beneficieze de tarife reduse în perioada sărbătorilor Pascale.
Din luna mai se vor relua lucrările la pârtia de schi
Primarul Năstăsescu a mai anunţat că, imediat ce se va închide sezonul de schi, vor reîncepe şi lucrările la pârtia de la Obârşia-Lotrului: „În luna mai, după închiderea sezonului de schi, vom relua şi lucrările. Deşi avem banii în cont, nu putem să demarăm lucrările în timp ce turiştii vin încă să schieze, pentru că le-am crea un disconfort. Sunt convins că lucrările se vor finaliza până în toamna acestui an şi vom face şi o inaugurare oficială, înainte de deschiderea următorului sezon de iarnă”, ne-a mai spus primarul staţiunii Voineasa. Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în anul 2010, în perioada în care ministru al Turismului a fost Elena Udrea. Proiectul are o valoare de peste 35 de milioane de euro, iar în acest moment este finalizat în proporţie de 92%. Din 2012 şi până la sfârşitul anului 2014, Guvernul nu a mai alocat fonduri pentru Transalpina Ski Resort, fapt care a dus la acţionarea în instanţă de către firma constructoare. O dată cu venirea Guvernului Ponta au fost repartizaţi şi primii bani la Voineasa, dar nu suficienţi pentru ca lucrarea să fie finalizată. În luna septembrie a anului trecut, Guvernul Cioloş a alocat fonduri pentru finalizarea pârtiei, dar vremea nu permitea constructorului să termine lucrarea. Cei 160 de miliarde de lei vechi au ajuns şi în 2017 în conturile primăriei şi, în sfârşit, investiţia de la Obârşia-Lotrului va fi finalizată. Pentru ca proiectul să fie terminat, constructorul ar mai trebui să amenajeze doar parcarea de la baza pârtiei şi un restaurant.