HCM Rm.Vâlcea va juca în această săptămână două jocuri în Sala Sporturilor Traian, joi, 23 martie (ora 18.00) cu CSM Bucureşti şi duminică, 26 martie (ora 18.00) cu Danubius Galaţi.

Partida CSM Bucureşti – HCM Rm.Vâlcea, contând pentru etapa 21 din Liga Naţională se va disputa joi, 23 martie, în Polivalenta Traian.  Fanii vâlceni trebuie să ştie că tichetele de acces se vor pune în vânzare la casele de bilete ale Sălii Traian, în ziua jocului. Preţul unui tichet de acces va fi de 5 lei, iar copiii au acces gratuit, fapt care face ca organizatorii să mizeze că sala va fi plină. Bilete se pun în vânzare în ziua jocului, de la ora 16,00, iar accesul publicului în sală va fi permis începând cu ora 17.00.

Ordinea disputării celor două jocuri de campionat dintre CSM Bucureşti şi HCM s-a inversat cu acordul conducerilor celor două cluburi. Cum se ştie, în tur, când meciul era programat la Vâlcea, Sala Traian a fost ocupată cu un eveniment şi astfel jocul s-a desfăşurat în Capitală. Acum, fanii vâlceni au ocazia să vadă joi în Sala Traian pe deţinătoarea Ligii Campionilor, CSM Bucureşti fiind calificată şi în acest sezon în sferturile de finală ale competiţiei.  Este clar că echipa pregătită de Gheorghe Sbora  şi Luminiţa Dinu este outsider în acest joc, în faţa liderului. Totuşi, în acest an, HCM a produs surprize şi este într-o formă bună, dovadă faptul că a câştigat şase din cele şapte meciuri disputate.  CSM Bucureşti este antrenată de Aurelian Roşca, tehnician dorit din vară chiar de către HCM, aşa cum s-a scris în presa centrală.

Antrenorul secund al HCM-ului, Luminiţa Dinu speră joi într-un joc cât mai echilibrat, chiar dacă adversara este deţinătoarea Ligii Campionilor. ”Pe 23 martie jucăm acasă cu CSM Bucureşti, dorim să etalăm un joc de calitate şi să demonstrăm că nu întâmplător am reuşit şase victorii în acest an. Vrem să jucăm de la egal la egal cu CSM şi la final să fim mulţumite de ce a făcut pe teren, indiferent de rezultatul final. Mai sunt şase etape, în  care ne dorim să câştigăm. Rog publicul să fie alături de noi, îl aşteptăm în număr cât mai mare în Sala Traian” a spus Luminiţa Dinu.  Interul HCM-ului, Ines Khouildi este incertă după o accidentare la spate şi rămâne de văzut în aceste zile dacă s-a refăcut în perioada în care a fost plecată la naţionala Tunisiei.

HCM este însă favorită clară a partidei de duminică, cu Danubius Galaţi, din etapa 22. Partida contra Galaţiului se va disputa tot în Sala Traian, cu începere de la ora 18.00.  Pentru a fi sigură de calificarea în viitorul sezon al cupelor europene, Vâlcea trebuie să termine campionatul pe locul 4, sau să joace ulterior finala Cupei României contra uneia din primele patru clasate în campionat.

 

Craiu a debutat la naţionala mare

Pivotul echipei HCM, Florentina Craiu (20 ani) a debutat la naţionala de senioare în cele două amicale disputate săptămâna trecută, contra Spaniei. Rămâne de văzut pe viitor care va fi decizia selecţionerului Martin Ambros în privinţa Florentinei Craiu, care caută soluţii pentru postul de pivot, după retragerea de la naţională a Oanei Manea. Florentina este sub contract cu HCM până în anul 2020.

 

Program etapa 21, joi, 23 martie:

Unirea Slobozia – CSM Bistriţa

Dunărea Brăila – Corona Braşov

CSM Roman – SCM Craiova

CSM Bucureşti – HCM Rm.Vâlcea

HC Zalău – U Cluj

Danubius Galaţi şi Măgura Cisnădie stau

 

CLASAMENT:

1          CSM Bucureşti             17        16        0          1          515      361      48

2          Dunărea Brăila 17        12        1          4          440      418      37

3          SCM Craiova              17        10        2          5          454      419      32

4          HC Zalău                    17        10        2          5          424      399      32

5          HCM Rm Vâlcea         16        9          1          6          395      401      28

6          CSM Roman               17        7          4          6          426      404      25

7          Corona Braşov             17        7          1          9          437      460      22

8          U Cluj                         17        5          3          9          420      421      18

9          CSM Bistriţa               17        6          0          11        453      476      18

10        Măgura Cisnădie          17        5          2          10        388      448      17

11        Danubius Galaţi            18        4          0          14        365      454      11*

12        Unirea Slobozia            17        2          2          13        409      465      8

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *