Florian Vătafu: “Nu mă mai regăsesc în niciun partid politic”

Primarul comunei Voiceşti, Florian Vătafu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a vorbit despre proiectele aflate în derulare pentru dezvoltarea localităţii pe care o administrează. Social-democrat cu state vechi în partid, Vătafu a făcut pasul către PNL înaintea alegerilor locale din vara anului 2016. Ce l-a determinat să nu mai facă activitate politică dar şi alte declaraţii exclusive în rândurile de mai jos

Impact real: Săptămâna trecută Consiliul Judeţean a alocat administraţiilor locale fonduri pentru arierate şi cofinanţări. Sunteţi mulţumit de suma primită?

Florian Vătafu: Nu pot spune că sunt mulţumit, am primit un miliard lei vechi în condiţiile în care nevoile noastre sunt foarte mari. Am primit buget încât ultimul trimestru sunt descoperit în ceea ce priveşte salariile către angajaţi. Eu dacă aş mai fi avut şi lucrări de făcut, aş fi fost acum fiul ploii. S-au mărit salariile în administraţie, un lucru foarte bun, dar bugetul este mai mic decât cel de anul trecut. Şi de unde vom putea acoperi salariile? Sperăm să urmeze și alte rectificări și să primim atunci mai multe fonduri.

Impact real: Ce ne puteţi spune despre proiectele pe care le aveţi în derulare în localitate?

Florian Vătafu: În ceea ce priveşte proiectele derulate în localitate, am cerut să fac o sală de festivităţi la Căminul cultural, am întocmit în acest sens un proiect prin CNI şi investiţia este blocată, fiind contestaţii la procedura de licitaţie. Sunt nemulţumit din acest punct de vedere, din păcate guvernanţii noştri, în loc să simplifice legile, mai mult le amplifică. Va dura câteva luni de zile să se soluţioneze aceste contestaţii şi în loc să încep lucrarea acum, probabil o voi începe în toamnă. Totodată, am făcut adrese atât către Inspectoratul Şcolar, cât şi către Consiliul Judeţean prin care am solicitat fonduri pentru a schimba centrală termică de la Şcoală Ioan Didicescu Voiceşti, o să vină iarna iar elevii nu au cu ce se încălzi, centralele sunt făcute praf, nu am ce să le mai fac. Avem nevoie de fonduri urgent pentru acest lucru, iar bugetul nostru nu permite să finanțăm o astfel de investiție.

Impact real: După douăzeci de ani de politică social-democrată, aţi făcut pasul către liberali. Astăzi, PNL este în febra alegerilor interne. Care este pulsul în partid?

Florian Vătafu: Cu parere de răv vreau să vă spun că nu mai răspund solicitărilor partidului din cauza faptului că, la un moment dat, chiar şi eu, am început să cred în ideile liberale. Am considerat că este momentul să trecem de la ideea de social la liberalism, în sensul că trebuie să-l lăsăm pe cel care poate să se dezvolte, ca apoi să susţină socialul, adică pe omul amărât. Însă, acum îmi dau seama că cel sărac nu vrea decât pomană. Văd la ora actuală că am nevoie de oameni care să acopere locuri de muncă în localitate şi nu vor să muncească şi mai bine preferă să primească acel ajutor social şi să stea cu mâna întinsă, să se plângă că sunt amărâţi. Ei nu înţeleg faptul că această lege nu este făcută pentru cei leneşi, ci este făcută pentru cei care nu pot să muncească, deşi ar vrea.

Impact real: Revenind la PNL, ce vă nemulţumeşte, de fapt?

Florian Vătafu: Am crezut în ideile liberale, însă mi-am dat seama că nu mă regăsesc. În plus, la nivel de judeţ, este o ruptură totală, nu mai ştii cu cine să stai de vorbă. Stai de vorba numai cu consilieri, iar din câte ştiu eu, conducerea ar trebui să se coboare, să stea de vorbă cu cei care pun umărul şi aduc voturi. Eu nu am ce să discut cu consilierul, am pretenţia să stau de vorbă cu cei care conduc partidul. Nu trebuie uitat faptul că la Voiceşti, eu am adus voturi ce nu au adus liberalii niciodată aici în localitate. Şi tot ei au fost supăraţi pe mine, drept urmare nici măcar un mulţumesc nu am primit de la domnul preşedinte. Fac politică şi administraţie de mai bine de 20 de ani, însă nu mă mai regăsesc în niciun partid. Partidul meu sunt oamenii comunităţii mele şi atât! Ăsta este partidul meu! Mă regăsesc în mijlocul oamenilor mei şi atât. Mi-am dat seama că nu se merită să alergi pentru nimeni, că după ce îşi văd interesul şi îşi ocupă funcţiile, te uită toţi, nu-şi mai amintesc de oamenii pe care i-au votat. Şi din PSD am plecat din aceeaşi cauză. Pot fi considerat un rebel, însă atunci când am văzut că cetăţenilor mei le-au fost înşelate aşteptările, că reprezentanţii partidului nu-şi mai apleacă atenţia către comunitatea noastră, am plecat la PNL, cu gândul că aici vom găsi mai multă înţelegere şi că aici va fi altfel, că poate ei vor să fie alături de comunitatea noastră. Dar se pare că m-am înșelat.

Impact real: V-aţi reîntoarce în PSD? În ce condiţii?

Florian Vătafu: Nu pot spune că m-aş întoarce în PSD, deşi prima dragoste nu se uită niciodată. M-aş reîntoarce doar dacă aş vedea că liderii PSD Vâlcea sunt acei oameni care coboară aproape de cetăţeni. Eu aşa ştiu PSD-ul şi aşa l-aş vrea eu. Eu aşa am considerat că va fi la PNL, aşa am gândit, însă până şi eu, cu ștate vechi în administraţie, se pare că m-am înşelat, ce să mai zic de bieţii mei cetăţeni care le dau votul, cu încredere, de fiecare dată. Tocmai din acest motiv, cu părere de rău, spun că nu vreau să mai fac activitate politică, de azi înainte voi face numai politica comunităţii mele.

Impact real: Nu vă este teamă că veţi fi exclus din partid sau marginalizat politic?

Florian Vătafu: Nu am nicio problemă dată voi fi marginalizat politic atâta timp cât în spatele meu există o oaste de oameni care apreciază tot ce am reuşit să fac pentru comunitatea din Voiceşti şi care de fiecare dată mă sprijină în tot ceea ce întreprind. Dacă voi fi exclus din partid, nu este nicio problemă, voi deveni primar independent şi cred că este postură care mi-ar fi favorabilă în momentul de faţă. Oricum, eu dacă voi alege să mai candidez încă o dată peste trei ani, voi alege să candidez independent, aşa cum colegul meu de la Ioneşti, domnul Neagoe face de fiecare dată. Din fericire, eu în opt ani de zile, în două mandate am reuşit să modernizez comuna, să am o infrastructură bine pusă la punct, toate drumurile asfaltate şi tot ce au nevoie locuitorii din Voiceşti.

Impact real: De ce aţi mai avea nevoie în localitate, în ceea ce priveşte infrastructura?

Florian Vătafu: Din fericire, eu am realizat în opt ani ce nu au reuşit alţi primari în douăzeci de ani. Deci, mai puţin m-a ajutat politicul pe mine şi şi totuşi am reuşit să am toate drumurile asfaltate, alimentare cu apă şi în ceea ce priveşte canalizarea suntem prinşi în masterplanul judeţului prin ADI Apă. Poate dacă nu eram prinşi şi ştiam că se întârzie atât de mult cu introducerea canalizării, mă apucam de lucrări şi azi aveam şi canalizarea gata. Sunt foarte dezamăgit de oamenii care, din păcate, ne conduc. Am ajuns să cred şi să conştientizez faptul că singurii oameni care sunt alături de tine zi de zi sunt comunitatea ta şi pe ei trebuie să-i respecţi şi pentru ei trebuie să munceşti şi nu pentru alţii care azi sunt, când e vorba de voturi şi mâine nu mai sunt. Mi-ar plăcea să fie o campanie de alegeri timp de patru ani, nu doar o lună de zile, campania alegerilor să dureze patru ani, să vină politicienii periodic în localitate, să se intereseze de nevoile cetăţeanului, nu doar atunci cu o lună înainte de alegeri. Îmi doresc să-mi duc mandatul la final, însă fără să mai fac activitate politică, voi face doar politica cetăţeanului.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *