Trei proiecte pentru modernizarea infrastructurii educaţionale, la Şuşani

Administraţia locală din Şuşani a depus, pe O.G. 28 nu mai puţin de zece proiecte pentru modernizarea infrastructurii în localitate. Dintre numeroasele proiecte depuse, trei vizează modernizarea condiţiilor de învăţământ pentru copiii din localitate: „Avem trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii educaţionale. Este vorba despre modernizarea Şcolii primare de la Râmeşti, care necesită o astfel de reabilitare. Ultimele reparaţii la acest obiectiv s-au făcut în 2004, când am ajuns eu primar şi am mai reabilitat o dată grădiniţa, însă în limitele la care să funcţioneze la parametri normali. Din păcate, grupurile sanitare sunt în exterior şi am depus acest proiect care are o valoare de aproximativ 16 miliarde de lei vechi, prin care vom anexa un corp în care se vor face aceste grupuri sanitare. Mai avem şi Şcoala de la Stoiculeşti, un proiect care prevede demolarea şi construirea unei noi clădiri, valoarea proiectului fiind de aproape 6 miliarde de lei vechi. Această şcoală va avea două clase şi cancelarie. Cel de-al treilea proiect cuprinde modernizarea Şcolii de la Uşurei care este funcţională în momentul de faţă, un proiect de 27 de miliarde de lei vechi. Această şcoală este foarte mare, cu etaj, şi dorim să o modernizăm în totalitate. Ne dorim şi un teren sintetic la această şcoală. În total avem proiecte de 50 de miliarde de lei vechi numai pe învăţământ”, ne-a declarat primarul din Şuşani, Gheorghe Staiu.

 

Iluminat public modern prin fonduri guvernamentale

Un alt proiect pe care administraţia locală din Şuşani l-a depus la Ministerul Dezvoltării cuprinde modernizarea iluminatului public, cu o valoare de 5 miliarde de lei vechi. Tot din fonduri guvernamentale ar urma să fie modernizat şi dispensarul medical: „Noi avem deja montate în comună corpuri cu led pe o suprafaţă de 30% şi se vede o scădere în factură, chiar dacă consumul va rămâne acelaşi, dar măcar vom dubla numărul de lămpi stradale şi vom avea în toată localitatea iluminat public modern. Până la urmă sunt lucruri de care noi trebuie să ţinem seama, un iluminat public într-o localitate înseamnă siguranţa cetăţeanului. Un alt proiect pe care l-am depus prevede modernizare şi dotarea dispensarului uman, mai puţin dotarea cabinetului stomatologic. Proiectul are o valoare de aproximativ 7 miliarde de lei vechi. Eu mi-aş fi dorit foarte mult şi o ambulanţă în localitate, ştiu că ar fi ideal să avem, dar ştiu că presupune angajarea de personal şi multe altele. Avem proiecte îndrăzneţe, şi sperăm să ne fie aprobate măcar jumătate dintre cele depuse, dacă nu chiar toate. Cu aceste proiecte finalizăm infrastructura în comuna Şuşani”, ne-a mai spus primarul Staiu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *