Infrastructura este un punct nevralgic al localităţii Dănicei

Din anul 2004, de când a câştigat pentru prima dată încrederea cetăţenilor pentru Primăria comunei Dănicei, Dumitru Pirneci s-a remarcat prin proiecte ambiţioase, reuşind să câştige de fiecare dată respectul consătenilor: „Împreună cu echipa primăriei am realizat, în ultimii ani numeroase proiecte, am implementat altele şi sper ca, pe viitor, comuna Dănicei să înflorească, iar cetăţenii să fie mulţumiţi în continuare”, este de părere primarul Dumitru Pirneci. Echipa primăriei din Dănicei a reuşit să facă paşi importanţi în dezvoltarea localităţii. În opinia primarului, o condiţie esenţială în ceea ce priveşte partea economică a unei localităţi, prin atragerea posibilelor investiţii, o reprezintă aspectul general al comunei, starea infrastructurii, importantă pentru funcţionarea optimă a civilizaţiei moderne. Astfel, în localitate sunt în derulare trei lucrări de modernizare a drumurilor comunale: „Proiectele sunt finanţate prin O.G. 28 şi avem asfaltarea drumului comunal 181, unde în prezent se toarnă asfalt pe o lungime de 1,7 kilometri, în satul Drăguleşti. Proiectul cuprinde asfaltarea drumului comunal pe o lungime de 5 kilometri, iar, până în prezent, s-a turnat asfalt pe o lungime de 2,5 kilometri. Proiectul are termen de finalizare în luna decembrie, însă noi estimăm că-l vom finaliza mult mai repede, atâta timp cât mai avem de turnat asfalt pe o porţiune de 800 de metri, deoarece alocările de fonduri s-au derulat conform contractului de finanţare”, a spus Mihai Cernătescu, viceprimarul comunei Dănicei. Un alt drum la care se lucrează este drumul comunal 182, de la kilometrul 0 la 390. Din totalul de aproximativ patru kilometri s-au asfalt trei kilometri, urmând să se asfalteze şi restul de 950 de metri. În prezent se lucrează la consolidarea malurilor, la ziduri de sprijin, podeţe, poduri şi rigole: „Mai avem un proiect de extindere a reţelei de alimentare cu apă constând în extinderea de reţea, dar şi în construirea a două puţuri de foraj”,  a mai spus Mihai Cernătescu, viceprimarul comunei Dănicei.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *