Rezultat pozitiv pentru Şirineasa
ACS Şirineasa a reuşit sâmbătă primul rezultat pozitiv din acest an, 0-0 în deplasare, cu FCSB II.
Echipa lui Gabi Mangalagiu a reuşit sâmbătă, pe stadionul ”Metaloglobus” din Capitală, primul rezultat pozitiv din acest retur, obţinând o remiză, 0-0 cu FCSB II, satelitul liderului din Liga I.
Săptămâna trecută a fost marcată de retragerea echipei CS Podari, care va pierde cu 0-3 toate jocurile disputate în retur şi cele care urmau până la finalul campionatului. Paradoxal, există şi un aspect negativ pentru Şirineasa, fiind avantajată ocupanta locului 12, primul care asigură salvarea, CS U II. Craiovenii pierduseră jocul cu Podari şi după victoria de la masa verde s-au distanţat mai mult de Şirineasa, fiind acum la 10 puncte. Vâlcenii pot avea ca obiectiv locul 13, primul care retrogradează şi pot spera apoi că vor apărea locuri libere în Liga a III-a. Un alt aspect important ar fi să se găsească măcar din vară resurse financiare, pentru că acum jucătorii au 4 salarii restante, iar atmosfera este una dezolantă. Dacă jucătorii şi antrenorul şi depun memorii la FRF, se va ajunge la depunctarea şi sancţionarea echipei, apoi la desfiinţare.
Chiar şi în aceste condiţii vitrege, ACS Şirineasa a reuşit un joc bun pe ”Metaloglobus” şi a ratat în câteva situaţii ocazia de a pleca cu trei puncte. În prima repriză, Ciocotoiu a ratat o ocazie uriaşă, când s-a grăbit să finalizeze din poziţie dificilă şi a reluat peste poartă.
Antrenorul principal Gabi Mangalagiu speră ca remiza de sâmbătă cu FCSB II să fie o injecţie de moral pentru echipa sa. ”Acest punct e bun pentru moralul echipei. Putem câştiga dacă eram mai lucizi la finalizare, am avut vreo patru ocazii mari, Horumbă două, Ciocotoiu şi Tănăsie în final, a dat cu capul puţin pe lângă poartă. Jocuri bune am mai făcut, dar nu am reuşit să luăm puncte. Sunt convins că vom juca mai bine, pentru că nu este presiune, echipa s-a pregătit, am tot respectul pentru băieţi, au dat totul în condiţiile care sunt aici. Dacă terminăm pe 13, sub linie, e posibil să scăpăm şi matematic după ce s-au retras mai multe echipe. Important este să facem puncte şi din vară poate ne preia un sponsor, e păcat că Vâlcea să rămână fără nicio echipă în primele trei ligi ” a spus Gabi Mangalagiu.
În etapa viitoare, ACS Şirineasa va juca vineri, de la ora 17,00, pe teren propriu cu FCM Alexandria. Echipa vâlceană nu a câştigat în ultimele 10 etape, ultima victorie datând din etapa 13, 2-1 cu Roşiori, pe 18 noiembrie 2016!
ACS Şirineasa: Teodorescu – I.Săraru (Răcăreanu 50), Neacşu, Lăzărescu, Roşianu – Constantinescu – Ciocotoiu, Horumbă, Preda (Marinescu 62), L.Săraru (Tănasie 90) – Tomescu (I.Marian 54). Antrenor Gabi Mangalagiu
Rezultate etapa 24:
SCM Piteşti – Urban Titu 3-0
ACSO Filiaşi – Sporting Roşiori 0-0
Concordia II – CSU Craiova II 5-2
FC Aninoasa – Atletic Bradu 1-4
FCSM II – Şirineasa 0-0
FCM Alexandria – FC Voluntari II 2-1
CS Podari – Flacăra Moreni 0-3 (masa verde)
Clasament Seria C3:
1 SCM Piteşti 23 18 5 0 59-12 59
2 Atletic Bradu 23 10 5 8 44-40 35
3 Flacăra Moreni 22 9 7 6 32-20 34
4 FC Voluntari II 22 9 7 6 38-32 34
5 FC FCSB II 22 9 6 7 35-35 33
6 Concordia Chiajna II 23 9 6 8 34-34 33
7 Sporting Roşiori 22 9 5 8 30-28 32
8 FCM Alexandria 22 9 5 8 25-24 32
9 ACSO Filiaşi 22 7 10 5 30-24 31
10 FC Aninoasa 23 7 10 6 28-24 31
11 CS Mioveni II 22 8 6 8 31-34 30
12 CS U Craiova II 23 7 6 10 33-35 27
13 Urban Titu 23 3 8 12 25-45 17
14 ACS Şirineasa 22 5 2 15 17-43 17
*CS Podari s-a retras
Etapa viitoare, 28-29 aprilie:
CS Mioveni II – FCSB II
Şirineasa – FCM Alexandria
CS U II – Sporting Roşiori
Concordia II – SCM Piteşti
Urban Titu – FC Aninoasa
Flacăra Moreni – ACSO Filiaşi
Bradu şi Voluntari II stau