Lucian Antonie: „Noi suntem doar cotizanţi în asociaţia ADI Apa Vâlcea”

Extinderea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare sunt proiecte trecute în planul administraţiei locale din Tetoiu. Primarul Lucian Antonie spune că, la Tetoiu, în acest an se vor finaliza lucrările privind înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă. Proiectul este asigurat cu fonduri destinate pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare prin Ministerul Dezvoltării. Reţeaua de apă locală are o lungime de 28 de kilometri, iar valoarea proiectului este de un milion de euro. Pentru finalizarea lucrărilor există finanţare, iar în această perioadă se va face recepţia finală, urmând ca apoi să se facă şi branşările la reţea: „Dacă, la reţeaua de apă lucrările sunt realizate în procent de 99%, lucrându-se în prezent la staţiile de pompare, la racordurile şi branşarea energiei electrice, la reţeaua de canalizare, dintre cei 8 kilometri prinşi în proiect abia s-a realizat un kilometru. La canalizare lucrările sunt întârziate, dar constructorul mi-a promis solemn că anul acesta va veni cu două echipe la Tetoiu şi va termina reţeaua de canalizare. În această perioadă am depus la Ministerul Dezvoltării şi extinderea reţelei de apă şi canalizare. Acest proiect trebuie să aibă prioritate la finanţare. Proiectul de extindere pentru apă cuprinde doar 4,5 kilometri, deoarece sistemul de alimentare publică care în această vară se va finaliza are 28 de kilometri. Cu acest proiect am acoperit toată localitatea. Pentru că nu suntem prinşi în master planul ADI Apa Vâlcea cu nici o lucrare de apă – canalizare, noi fiind doar cotizanţi în asociaţia ADI Apa Vâlcea, la Ministerul Dezvoltării am depus şi un proiect pentru extinderea reţelei de canalizare pe o lungime de 22,5 de kilometri. În acest fel, pe cei 32 de kilometri pe care îi avem cu apă, vom avea şi canalizare”, spune primarul liberal din Tetoiu, Lucian Antonie.