HCM Rm. Vâlcea va juca luni, 15 mai, de la ora 19.00, la Bucureşti, cu campioana CSM, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin.

Tragerea la sorţi pentru sferturile de finală a fost  cu ghinion maxim pentru echipa pregătită de Gheorghe Sbora şi Luminiţa Dinu, care va întâlni CSM Bucureşti, campioana ţării şi medaliata cu bronz în Liga Campionilor. După ce a încheiat campionatul cu şase eşecuri consecutive, este clar că HCM nu are nicio şansă  în acest duel inegal. Practic, CSM Bucureşti, care probabil va câştiga şi acest trofeu, era singurul adversar din sferturi, pe care nicio altă echipă nu şi-l dorea în această fază. Meciul CSM – HCM  va fi televizat în direct luni, 15 mai, de la ora 19,00, pe Digi Sport 4.  La turneul final al Cupei României, programat în perioada 20-21 mai, la Ploieşti s-au calificat deja SCM Craiova, CSM Bistriţa şi Unirea Slobozia.

Fostul portar de legendă al handbalului românesc, Luminiţa Dinu le cere elevelor sale să dea totul pe teren luni, în probabil ultimul joc oficial al sezonului pentru HCM.  ”Aşa au vrut sorţii, am avut noroc în optimi şi ne-am calificat direct, acum am avut ghinion şi am picat cu cel mai tare adversar. Să fim corecţi, nu avem şanse de calificare contra CSM, dar vrem măcar să jucăm handbal şi să ieşim cu fruntea sus. Am dezamăgit multă lume prin rezultatele slabe din ultimele etape din campionat, când a apărut presiunea cupelor europene, am clacat. Atâta ne dorim, să ne facem treaba în acest joc şi nu să ne facem de ruşine şi să tratăm cumva meciul cu indolenţă. Nu ne uităm la tabelă, nu plecăm învinse, deşi CSM este evident peste noi ca valoare. Fiecare fată trebuie să îşi facă datoria pe teren, indiferent câte minute joacă, fiecare pe partea ei, asta dacă au coloană vertebrală  şi sunt profesioniste. După acest meci, vom vedea ce va fi sezonul viitor, cine rămâne şi cine pleacă” a spus antrenorul secund, Luminiţa Dinu.

În echipa vâlceană nu sunt absenţe, cu excepţia celor două jucătoare care au lipsit tot acest an, Ana Maria Tănasie şi Andrea Beleska.

Astfel, conducerea clubului vâlcean se gândeşte deja la planurile pentru viitorul sezon, acolo unde obiectivul va fi clasarea pe podium.  În acest sens, preşedintele clubului, Petre Berbecaru şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Gabriel Băjan lucrează intens la întărirea lotului.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *