Berislăveşti, la ceas aniversar. Comuna împlineşte 500 de ani de atestare documentară
Pe 28 mai are loc cea de-a VII-a ediţie a Zilei Comunei Berislăveşti, prilej de sărbătoare pentru locuitorii comunei. Administraţia locală a pregătit un program artistic bogat, ca de fiecare dată, primarul Ion Buşagă pregătindu-le numeroase surprize tuturor celor prezenţi la sărbătoare. Evenimentul va debuta de la primele ore ale dimineţii, aşa cum ne-am obişnuit, cu o slujbă religioasă susţinută de preoţii parohi ai comunei. Deschiderea oficială va avea loc la ora 13.00, la Căminul Cultural din centrul localităţii, unde va avea loc un Medalion Aniversar cu tema „Berislăveşti la ceas aniversar – 500 de ani de la atestarea documentară a localităţii”. Va urma un moment emoţionant, când pe scenă vor urca „cuplurile de aur” ale localităţii, care vor fi premiate de administraţia locală, precum şi elevii cu rezultate deosebite la învăţătură: „La ora 14.00 vor fi sărbătoriţi locuitorii care împlinesc venerabila vârstă de 90 de ani. De asemenea, vor fi omagiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, iar la ora 15.30 vor fi sărbătoriţi tinerii care împlinesc vârsta majoratului în acest an”, ne-a declarat primarul Ion Buşagă. Cel mai aşteptat moment al zilei este la ora 16.30, când localnicii vor încinge Hora Satului, moment în care se va da şi startul petrecerii. Pe tot parcursul zilei, cei prezenţi se pot antrena cu muzică populară, mici, bere dar şi voie bună.