Chimia se luptă pentru medalii
Echipa CS Chimia Râmnicu Vâlcea participă în perioada 31 mai-4 iunie, la turneul final al Campionatului Naţional de junioare III, programat la Comăneşti. Fetele pregătite de Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă au fost repartizate în Grupa I, alături de Phoenix Baia Mare, Danubius Galaţi şi CSM Bucureşti, primele două clasate urmând să se califice în semifinale. ”Avem şanse la medalii, chiar dacă fetele mele sunt mai mici, avem o echipă bună la generaţia asta. Este o grupă dificilă, cu CSM Bucureştu, echipă cu mari pretenţii. Mulţumim domnului primar Mircia Gutău, putem merge la turneul final datorită lui, pentru că sunt cheltuieli foate mari. Mulţumim de asemenea clubului Chimia, îi mulţumesc şi Simonei Gogârlă, care a fost alături de noi la toate turneele” a declarat antrenorul principal al junioarelor III, Nicoleta Lazăr. Chimia beneficiază de aportul Aliciei Gogârlă, cea mai talentată din ţară la vârsta ei, alături de alte fete foarte talentate, precum Ana Maria Stana, Mălina Petrescu, Alexandra Dumitriu, Alexia Iordache, Alexia Rogoz, Georgiana Bărboi, Diana Dincă şi Raluca Ţucu.