Săptămână de foc pentru liberalii vâlceni
- Cristian Buşoi şi-a prezentat moţiunea în faţa liberalilor vâlceni. Orban şi-a trimis echipa la Vâlcea
Pe 25 şi 26 mai a.c., liberalii vâlceni şi-au primit liderii de la centru, pe principalii candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban, respectiv Cristian Buşoi. Alegerile vor avea loc pe 11 iunie 2017, iar, în această perioadă, cei doi candidaţi fac ultimele vizite în teritoriu, pentru a-şi prezenta moţiunile. Delegaţia de la Vâlcea, cu drept de vot pe 11 iunie este formată din 108 membri şi şi-a exprimat deja, în Biroul Politic Judeţean, susţinerea pentru moţiunea lui Ludovic Orban. Singurii care s-au abţinut la vot au fost preşedintele Cristian Buican şi consilierul judeţean Victor Stănculescu. Ambii au lăsat de înţeles că-l vor susţine pe Buşoi.
Liberalii vâlceni s-au plâns lui Buşoi ca listele sunt „impuse de la centru”
Cristian Buşoi a fost programat să vină la Vâlcea joi, 25 mai. Preşedintele Cristian Buican l-a primit pe liberal la sediul PNL, unde Buşoi şi-a prezentat moţiunea „PNL – Partidul Viitorului. Pentru o Românie Dreaptă, Echilibrată şi Puternică”. Vreme de o oră, Cristian Buşoi şi-a prezentat moţiunea, a ascultat problemele ridicate de câţiva primari sau consilieri judeţeni şi a promis că, în cazul în care va ajunge preşedinte, listele de candidaţi la alegerile parlamentare din 2020 se vor face în baza opţiunilor filialei, iar preşedintele va fi schimbat doar în cazul în care nu va mai avea susţinerea organizaţiei: „Mulţi dintre colegii cu care m-am întâlnit la Vâlcea s-au plâns că, la alegerile generale, listele au fost „impuse de la centru”. Înţelegând corectitudinea principiului descentralizării deciziei, care priveşte direct organizaţiile locale, listele de candidaţi la alegerile parlamentare din 2020 trebuie să se întocmească pe baza opţiunilor filialei. Consider că acest mod de organizare înseamnă atât un vot de încredere pentru organizaţiile locale, cât şi asumarea responsabilităţii pentru rezultate. La fel de important este ca preşedinţii de filiale să nu mai fie schimbaţi de la centru, ci doar dacă îşi pierd susţinerea la nivel judeţean şi local”, a declarat, după vizita la Vâlcea, liberalul Cristian Buşoi. Acesta le-a mai spus liberalilor vâlceni că potenţialul Partidului Naţional Liberal este de aproape 40% şi „trebuie să ne asumăm acest scor ca obiectiv pe termen mediu”. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, în opinia lui Buşoi, este nevoie de mai puţină superficialitate şi de mai multă substanţă, de mai puţină imprevizibilitate şi de mai multă consistenţă, iar, prin candidatura sa, şi-a propus să ofere aceste lucruri Partidului Naţional Liberal: „Pentru a-i readuce aproape pe românii care s-au îndepărtat de PNL trebuie să fim mai activi în spaţiul public şi să punem mai mult accent pe subiectele economice, să venim cu soluţii pragmatice în domeniul fiscal, cu soluţii pentru atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă bine plătite, dar şi cu un plan sustenabil pentru creşterea pensiilor”, a mai spus Buşoi.
Orban şi-a trimis echipa la Vâlcea să-i prezinte moţiunea
Vineri, 26 mai 2017, a fost rândul lui Ludovic Orban să-şi prezinte moţiunea în faţa liberalilor vâlceni. Deşi a fost anunţat de compartimentul mass-media al filialei că va fi prezent, Ludovic Orban a preferat să-şi trimită echipa de campanie la Vâlcea. Astfel, în faţa unui public numeros, în sala mare de la Anton Pann au fost prezenţi primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, deputatul PNL de Alba, Florin Roman, deputatul PNL de Gorj, preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, dar şi preşedintele consiliului judeţean Alba, Ion Dumitrel. Echipa lui Orban a prezentat încă o dată moţiunea Partidul Naţional Liberal – Forţa Dreptei în prezenţa preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a senatorului PNL, Romulus Bulacu, dar şi a membrilor PNL din judeţul Vâlcea. Cel mai probabil, Ludovic Orban a ţinut să fie prezent mai degrabă în judeţele unde nu se bucură de sprijin, în încercarea de a-şi convinge membrii să-l voteze pe 11 iunie. În schimb, Orban a fost prezent la Vâlcea la alegerile interne din PNL Vâlcea de pe 22 aprilie, când Cristian Buican a fost ales preşedinte pentru a treia oară. Discursul lui Orban de atunci i-a impresionat pe liberalii vâlceni astfel că, în cadrul Comitetului Director Judeţean al PNL Vâlcea, a fost votată moţiunea lui Ludovic Orban cu doar două abţineri, cea a preşedintelui Cristian Buican şi a consilierului judeţean Victor Stănculescu. Pe 11 iunie, PNL Vâlcea va participa la alegeri cu o delegaţie formată din 108 membri cu drept de vot.