Trei proiecte pentru modernizarea infrastructurii, la Cernişoara

Administraţia locală din Cernişoara aşteaptă cu sufletul la gură analiza documentaţiei depusă la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării proiectelor transmise pentru modernizarea infrastructurii. La Cernişoara, atunci când plouă abundent, precipitaţiile mătură totul în calea lor şi, în acest sens, primarul Mihai Ionescu a depus un proiect absolut necesar pentru comunitate. Este vorba despre construirea a 15 poduri şi podeţe. Pe lângă acest proiect, administraţia locală a mai depus încă două, care cuprind reabilitarea dispensarului uman şi modernizarea sediului primăriei: „Am depus trei proiecte pentru modernizarea infrastructurii locale. Domnul preşedinte Constantin Rădulescu m-a asigurat că vor şi intra la finanţare. Dacă vor fi aprobate proiectele, vom rezolva problemele comunei. Am depus un proiect pentru modernizarea dispensarului medical, unul pentru modernizarea primăriei, dar cel mai important proiect este cel care cuprinde construirea a 15 poduri şi podeţe şi asfaltarea unui drum comunal de 0,8 kilometri, la Valea Niculii. Cea mai grea problemă cu care ne confruntăm este regularizarea pârâului Cernişoara şi a afluentului său, Cerna, care străbat localitatea. De fiecare dată când plouă mai abundent, avem probleme cu inundaţiile. Sunt supărat pe reprezentanţii ABA Olt, care ar trebui să-şi îndrepte mai mult atenţia către localitatea noastră. Noi avem un proiect depus la ABA Olt de zece ani. Primarii sunt foarte supăraţi, i-am spus şi domnului prefect să iniţieze o întâlnire cu reprezentanţii ABA Olt şi instituţiile deconcentrate cu primarii din judeţ, să-şi spună şi ei problemele şi să se găsească o soluţie pentru rezolvarea lor”, ne-a declarat primarul comunei Cernişoara, Mihai Ionescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *