Gheorghe Gîngu: „Bujoreniul va deveni poarta de intrare pentru economia şi turismul vâlcean”

Gheorghe Gîngu, noul primar social-democrat al localităţii Bujoreni afirmă că localitatea pe care o conduce este o poartă de intrare pentru economia şi turismul din judeţul Vâlcea, doar că este4 nevoie urgentă să înceapă modernizarea zonei. Noul primar a promis faptul că localitatea va arăta ca o zonă modernizată. Ajuns primar, fostul viceprimar al localităţii ştie deja care sunt necesităţile comunităţii, dar şi minusurile pe care le are administraţia locală: „ Am promis că voi face politica cetăţeanului, iar aşteptările comunităţii din Bujoreni sunt normale. Oamenii îşi doresc condiţii decente de trai, realizate rapid, adică: apă curentă, reţea de canalizare, drumuri asfaltate, gaze naturale şi şcoli, după care urmează rezolvarea fondului funciar. Pe lângă toate aceste necesităţi sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le rezolv. În primul rând, nu avem oameni specialişti în primărie, dar cel mai grav lucru este faptul că multe documente justificative nu mai există la primărie, care să ateste ce s-a făcut în anii precedenţi, în aşa fel încât să îmi dau seama ce aş putea să corectez. Bujoreniul este o poartă de intrare, doar că trebuie să şi arate ca o zonă modernizată, şi chiar aşa va fi!”
Gheorghe Gîngu: „Aici nu s-a simţit nimeni verificat”
Gheorghe Gîngu mai spune că sunt probleme inclusiv în privinţa modului de realizare a proiectului de canalizare: „În localitate sunt două proiecte de canalizare, se merge pe două fronturi. Unul dintre proiecte se derulează prin Agenţia Fondului de Mediu, iar cu cel de-al doilea suntem prinşi şi în master planul judeţului, nefiind informaţi unii de alţii”, a declarat viceprimarul. Gheorghe Gîngu este supărat deoarece, pentru proiectul care se derulează prin Agenţia Fondului de Mediu nu s-au prevăzut racordurile către cetăţeni, investiţia fiind prevăzută doar cu un colector, în timp ce celălalt proiect prins în master planul judeţului include şi branşările către cetăţeni: „Sunt multe disfuncţionalităţi în cadrul acestui proiect, şi normal că am probleme, deoarece aici nu s-a simţit nimeni verificat, pentru că aşa au mers lucrurile”, declară Gheorghe Gîngu. Lucrările pentru introducerea sistemului de canalizare trebuie finalizate pe data de 29 octombrie, însă prouectul s-a realizat abia în procent de 33%”, a mai spus noul primar al Primăriei Bujoreni, Gheorghe Gîngu.