Sorin Romcescu: „Vom dezvolta Slătioara din punct de vedere turistic, pentru că avem potenţial”

Comuna Slătioara oferă numeroase avantaje atât prin poziţia geografică, resursele, dar şi prin oportunităţile disponibile. Pe lângă peisajul diversificat, aerul curat şi oamenii primitori, pe raza comunei se află şi câteva obiective turistice importante, care pot fi valorificate. Vizitatorii care aleg să treacă prin Slătioara sunt atraşi de platoul care creează o imagine de poveste. Primarul Sorin Romcescu îşi descrie frumos comuna pe care o păstoreşte, ca fiind locul în care natura oferă peisaje de vis: „Liniştea şi aerul curat ar fi primele două lucruri la care s-ar gândi o persoană care ar vrea să îşi construiască o pensiune sau casă de vacanţă în Slătioara. Platoul de aici, din Slătioara, oferă o imagine splendidă, şi sunt convins că, în câţiva ani, în zonă se vor construi mai multe pensiuni şi se va crea o zonă turistică. Noi, administraţia locală trebuie să oferim o infrastructură bine pusă la punct, drum de acces, apă şi alte utilităţi. Voi face tot ce îmi va sta în putinţă să dezvoltăm Slătioara din punct de vedere turistic, şi asta pentru că avem potenţial şi putem veni în întâmpinarea potenţialilor investitori cu o infrastructură bine pusă la punct.
La Slătioara se află Râpile de la Goruneşti, formate dintr-un pisc de nisip de 50 de metri. O altă atracţie turistică ar putea fi vechea biserică Vioreşti, din satul Goruneşti, pictată în frescă, pe zidurile căreia se află pictat Potecaşul de Bronz de la Goruneşti. Acesta este reprezentat de un soldat călare din vremea lui Tudor Vladimirescu. Crucea Sărarilor, Cişmeaua Sărarilor, Şiroirea Piramidelor de la Slătioara (Râpi) sunt alte atracţii turistice declarate monumente ale naturii. Este o distanţă relativ mică între Slătioara şi obiectivele turistice din judeţul Gorj, dar şi faţă de cele din Depresiunea Horezu. În imediata apropiere a Slătioarei este localitatea Polovragi, renumită pentru existenţa Peşterii Urşilor, dar se află în apropiere şi Mânăstirea Arnota, Mânăstirea Hurezi, Mânăstirea Bistriţa şi Peştera Bistriţa.