Preşedintele Iohannis seamănă foarte mult în aceste zile cu un acrobat care încearcă din răsputeri, cu prăjina în mână, să meargă pe sârma subţire şi cam înaltă care baleiază între Germania şi SUA. Sârma, aşa cum v-aţi prins probabil, este chiar România, sau măcar ce a mai rămas din această ţară mulsă de toţi, până la epuizare.

Acum ne-am lămurit şi care era motivul pentru care Iohannis era atât de umil în faţa lui Donald Trump, şi mai ales ce voia preşedintele american de la umila noastră ţărişoară. Pentru început, pecetluirea prieteniei dintre cei doi să nu credeţi că este gratis, cel puţin nu pentru români, care s-au obişnuit deja că tot ei trebuie să plătească privilegiul de a sta cu capul plecat în faţa marilor puteri. Preţul plătit sau, mai bine spus, avansul pe care îl vom da pentru a căpăta bunăvoinţa americană este nici mai mult, nici mai puţin decât achiziţia rachetelor Patriot, cu un preţ fabulos. Nimeni nu şi-a pus problema ce ar face România cu aceste rachete, în condiţiile în care nu prea mai avem armată, iar mulţimea de spioni infiltraţi peste tot nu ar fi în stare nici să calculeze traiectoria unei rachete, dar să o şi lanseze. Cu toate acestea, ne înghesuim să cumpărăm ceea ce probabil americanii aveau pe stoc în acest moment şi nu prea aveau cui să vândă. Iar preţul acestor rachete nu este deloc mic, pentru că nota de plată se ridică la aproape 4 miliarde de dolari. Mult mai mult decât pot număra într-o viaţă întreagă chiar şi cei mai scăpătaţi dintre miliardarii români.

Zilele trecute a venit, însă, şi bomboana de pe coliva ţării, prin faptul că americanii vor acum să ne vândă şi gaz lichefiat, ca alternativă la gazul rusesc. La prima vedere, mişcarea pare una bună, mai ales că Iohannis se străduieşte din răsputeri să stea în continuare în genunchi în faţa lui Trump, dar încearcă să ajungă cu buzele şi la condurii lui Merkel, lucru aproape imposibil. Curajos din cale-afară, preşedintele român a declarat zilele trecute că o alternativă la gazul rusesc nu poate decât să fie benefică pentru economie, şi că fiecare ţară îşi poate alege astfel furnizorul care îi acordă preţul cel mai bun. Ceea ce urmează s-ar putea, totuşi, să nu mai fie atât de inofensiv pentru România.

În acest moment se pune întrebarea firească de ce s-ar chinui americanii să livreze Europei gaze lichefiate aduse de peste ocean, cu vaporul, cînd ar putea demara exploatarea, prin tehnologiile lor, de gaze de şist româneşti sau poloneze şi chiar ucrainiene? Mai ales că exporturile americane de gaz lichefiat vizează şi piaţa asiatică. În România, numai până acum s-au identificat rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, faţă de numai 113 milliarde de metri cubi de gaze tradiţionale; în timp ce Polonia are rezerve chiar mai mari, cele mai mari din Uniunea Europeană, de aproximativ 5000 de miliarde de metri cubi. Dacă mai adăugăm la acestea şi rezervele Ucrainei, care sunt de două treimi din cele ale Rusiei, adică în jur de 30 de trilioane de metri cubi avem un tablou complet al motivului bunăvoinţei bruşte a preşedintelui american pentru această parte a Europei, aparent neînsemnată pentru americani.

Sigur că problema poluării mediului cu cantităţi foarte mari de CO2 eliberat în atmosferă, precum şi problema alunecărilor de teren şi a degradării accentuate a vieţii populaţiei din zonele de exploatare nici măcar nu interesează America, şi nici măcar pe preşedintele nostru, ocupat cu acrobaţiile între Merkel şi Trump. Da, prin această metodă Europa ar putea spune adio dependenţei de gaze ruseşti, dar este posibilă să fie nevoită să cumpere de la americani, la preţuri foarte piperate, exact gazele pe care aceştia le scot din ţările cumpărătoare. Cu alte cuvinte, este posibil ca, în următorii ani, bucurându-ne de o scădere destul de mică a preţului gazelor să cumpărăm, de fapt, gaze extrase chiar de la noi din ţară. Planurile americane sunt mai aproape ca oricînd de a deveni realitate după summitul de la Varşovia, doar că ele vor avantaja doar poporul american, nu şi pe amărâţii de români sau polonezi, de exemplu, care se vor trezi din nou prădaţi la ei acasă. Este interesant şi cum va încerca Rusia şi aliata ei, Germania, să contracareze strategia americană, şi dacă nu cumva România şi alte ţări vecine din fostul spaţiu comunist se vor trezi că nu mai au sub picioare nici măcar sârma pe care au încercat până acum să se menţină în echilibru, faţă de marile puteri.