SCM debutează la republicani
Înfiinţat în această vară, clubul susţinut de Primăria Rm.Vâlcea, SCM va debuta la finele acestei săptămâni în faza grupelor zonale de la Campionatul Naţional.
Echipele de juniori A (antrenor Cristi Bora) si B (antrenor Fane Nanu) vor juca sâmbătă la Drăgăşani, contra formaţiei Gib Mihăescu. Cum la juniorii A de la SCM au ajuns toţi jucătorii care sezonul trecut au jucat finala naţională pentru CSM, este de aşteptat ca şi în acest an aceştia să facă o figură frumoasă. ”Obiectivul este să câştigăm seria şi să ne calificăm mai departe, încercam să facem o figură frumoasă. Am beneficiat de sprijinul FRF ca să putem înscrie echipa în competiţiile naţionale. Încercăm să inscriem copiii la toate competiţiile de nivel republican şi judeţean, pentru că avem mai multe grupe la fiecare categorie de vârstă” a declarat preşedintele secţiei de fotbal a SCM Rm.Vâlcea, Jean Turmacu.
Cele trei echipe vâlcene, SCM Rm.Vâlcea, Hidro Rm.Vâlcea şi Gib Mihăescu Drăgăşani au fost repartizate în Seria 9, alături de CSS Slatina, LPS Slatina şi LPS Tg.Jiu.