La Lungeşti, şcoala din satul Fumureni va fi inaugurată în septembrie
În localitate funcţionează trei şcoli. Primarul spune că, pentru şcoala din satul Fumureni s-au finalizat lucrările de modernizare, iar în luna septembrie va fi inaugurată investiţia: „Este şcoala pentru care, în primul mandat i-am prezentat ministrului învăţământului din acea perioadă, Ecaterina Andronescu proiectul, dar şi stadiul în care se afla locaţia. Atât de mult i-a păsat de felul cum învaţă copiii din Lungeşti încât proiectul pe care eu i l-am prezentat a fost uitat pe scaunul pe care a stat. La acea dată, şcoala unde învăţau copiii din Fumureni era un real pericol. Tavanele stăteau să cadă, pe hol era un lavoar ruginit, legat cu sârmă de un cui bătut în perete, unde se punea apă dimineaţa cu găleata pentru a se spăla copiii pe mâini, iar grupurile sanitare erau în fundul curţii. Sub duşumea aveau cuib şobolanii, care în timpul orelor ieşeau prin clase, pentru a-şi căuta hrană. Astăzi şcoala este mândria mea, o şcoală unde se asigură o pregătire corespunzătoare elevilor, o şcoală exemplu. Cea din centrul localităţii este modernizată prin POR, şi mai am cealaltă şcoală, tot din centru, cu clasele V-VIII, care va fi modernizată printr-un proiect care este depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea reabilitării şi dotării”, a mai declarat primarul Tiberiu Costea.