Primarii, sufocaţi de întocmirea documentaţiei pentru PNDL-2
Drama judeţului Vâlcea este că programele finanţate prin PNDL-2 nu vor putea începe în acest an, ba chiar este posibil ca unele dintre ele să se piardă, chiar dacă au obţinut finanţarea. La jumătatea lunii iulie, judeţul Vâlcea primea vestea repartizării unei sume record de la Guvern, care va antrena investiţii importante în infrastructură, pentru următorii trei ani: aproape 7.500 de miliarde de lei vechi au fost alocaţi judeţului Vâlcea prin PNDL II. Nu mai puţin de 204 proiecte care vizează modernizarea drumurilor, a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a şcolilor şi dispensarelor umane au fost aprobate în vederea finanţării.
Disperaţi să obţină cât mai multe proiecte în vederea modernizării infrastructurii pentru comunităţile pe care le reprezintă, cei 89 de primari vâlceni au depus, în medie, 6-7 proiecte la Ministerul Dezvoltării. Adică, fiecare edil a făcut solicitare de finanţare pentru obiectivele necesare, fără a avea şi o documentaţie aferentă şi avize de la instituţiile specializate, ci doar un studiu de necesitate.
A trecut deja o lună de la primirea veştii că o parte dintre proiecte au fost aprobate şi primarii sunt nevoiţi să depună întreaga documentaţie aferentă proiectelor până la 31 octombrie 2017. Cei care nu se vor încadra în termen vor pierde finanţarea. Majoritatea au luat legătura cu firmele care se vor ocupa cu întocmirea proiectelor, care le-au dat asigurări că proiectul va fi gata până la termenul impus de minister, însă volumul de lucru este foarte mare, documentaţia necesară fiind una stufoasă. O altă parte, s-au angajat în încheierea unor contracte de consultanţă înainte de depunerea solicitărilor de finanţare, cu promisiunea că proiectul va fi gata în termenul stabilit. Iar o mică parte a primarilor vâlceni, care pot fi număraţi pe degete, au avut norocul să aibă o mare parte a documentaţiei gata făcută, pe motiv că au avut încercări eşuate de depunere a proiectelor respective pe alte surse de finanţare sau au avut curajul începerii respectivelor investiţii cu bani din bugetul local.
Indiferent dacă vor reuşi sau nu să finalizeze documentaţia aferentă proiectelor, primarii nu trebuie să se îmbete cu apă rece, deoarece este foarte puţin probabil ca lucrările să înceapă anul acesta. Cu un mare noroc şi o mobilizare exemplară, pot să înceapă în primăvara anului viitor. După depunerea proiectelor va urma partea de licitaţie, unde, cu siguranţă vor exista probleme şi contestaţii din cauza legislaţiei deficitare şi astfel proiectele vor putea începe doar în vara anului viitor şi vor prinde contur prin 2019, chiar cu un an înainte de un nou val de alegeri locale şi parlamentare.