A inceput Targul Lotrilor la Brezoi

În perioada 18-20 august 2016, Primăria oraşului Brezoi organizează „Târgul Lotrilor”, festival ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediţie. Astazi a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, prilej ca primarul Robert Schell sa premieze cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie şi elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură. Pe scena din centrul orăşelului vor concerta şi în acest an nume celebre precum Connect-R, Talisman, Nicu Paleru şi Maria Dragomiroiu. Distracţia a inceput încă de azi când, imediat după momentul festiv, pe scenă au urcat Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru şi Mariana Stan, prima zi fiind dedicată artiştilor consacraţi de muzica populară. Sâmbătă, de la ora 21.00, pe scena amplasată în centrul localităţii vor concerta trupele Talisman, Heaven şi Aurel Moga. Duminică, începând cu ora 20.00, în Brezoi va concerta Connect-R şi Bianca Cristea. Invitaţii vor avea parte şi de un program umoristic susţinut de Vacanţa Mare. Evenimentul va fi prezentat de Roxana Vasniuc. Cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Lotrilor se va încheia cu un foc de artificii: „Anul acesta, de Târgul Lotrilor vom avea o seară dedicată muzicii populare, când vor concerta artişti îndrăgiţi, dar şi un moment umoristic cu Vacanţa Mare. Chiar dacă bugetul alocat a fost mai mic, în comparaţie cu alţi ani, am reuşit să aducem şi în acest an artişti de renume precum Connect-R, Talisman şi Heaven. Vom premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, vom avea evenimente culturale, dar şi competiţii sportive”, ne-a declarat primarul oraşului Brezoi, Robert Schell.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *