De 46 de ani, oraşul Băbeni găzduieşte Festivalul de folclor „La Izvorul Dorului”
  • Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în perioada 25 august – 3 septembrie

 

Lora, Adi de la Vâlcea, Niculina Stoican şi Ana-Maria Iorga sunt doar câteva dintre numele sonore în materie de artişti care vor concerta la cea de-a 46-a ediţie a Festivalului „La Izvorul Dorului”, desfăşurat la sfârşitul verii în oraşul Băbeni. Administraţia locală condusă de primarul Ştefan Bogdan a pregătit un spectacol amplu, cu muzică pe toate gusturile, dar şi competiţii sportive sau recreative. Programul se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri, respectiv 25-26 august, când va avea loc cea de-a 14-a ediţie a memorialului „Preot Gheorghe Opriţescu”, competiţie destinată tinerilor fotbalişti şi 2-3 septembrie, când vizitatorii şi localnicii vor fi încântaţi de spectacole artistice. Ziua oficială a fost aleasă cea care încheie manifestările, respectiv duminică, 3 septembrie.

 

Cu ocazia festivalului, Casa de Cultură va fi inaugurată

După mai bine de şapte ani de la demararea lucrărilor de modernizare a Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu” din Băbeni, în sfârşit se va finaliza investiţia. Proiectul de modernizare a Casei de Cultură a început în anul 2009, prin Compania Naţională de Investiţii. Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 12.00 va fi programată şi inaugurarea oficială a edificiului cultural. În cadrul evenimentului va fi dezvelit şi bustul monumental al patriarhului Iustinian Marina, amplasat în zona parcului central. După-amiază va începe programul artistic susţinut de interpreţi de muzică uşoară şi populară.

 

Cuplurile „de aur”, premiate de administraţia locală

Duminică, 3 septembrie, a fost aleasă ziua oficială, când sunt primiţi invitaţii, reprezentanţii judeţului, parlamentarii şi alţi politicieni care vor da curs invitaţiei înaintată de administraţia locală a oraşului Băbeni. Ca în fiecare an, momentul aparte, cu încărcătură emoţională pentru băbenari va fi cel prilejuit de premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. De la ora 11.00 se va da startul paradei portului popular, în care ansamblurile participante îşi vor etala cu mare fast portul popular românesc, sub ochii admirativi ai invitaţilor. Vor participa ansambluri din Gorj, Olt, Argeş, Sibiu, alături de ansamblul gazdă, „Dor”. Seara, băbenarii vor avea parte de un spectacol inedit, pe scena din parcul central vor urca Alexandra Dicu, Ana-Maria Gheorghescu, Niculina Stoican, Adi de la Vâlcea şi Lora. Evenimentul se va încheia, ca în fiecare an, cu un superb foc de artificii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *