Horezu şi Călimăneşti au început în forţă
Principalele favorite la câştigarea titlului judeţean, Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti au început sezonul în forţă şi au punctaj maxim după primele două etape.
Flacăra Horezu s-a impus detaşat în jocul din Treapt cu nou promovata Olteţul Bălceşti, scor 7-1. Golurile echipei antrenate de Adrian Popa au fost reuşite de Stănică (3), Simeanu (2), Verdeş şi Milosteanu.
La doar 28 de ani, Adrian Popa este cel mai tânăr antrenor din fotbalul judeţean şi după transferurile spectaculoase reuşite în această vară, Flacăra este principala favorită la câştigarea titlului. ”A fost un meci bun din partea noastră, am întâlnit echipă care s-a dăruit şi a încercat să ne pună probleme. Important este că am câştigat şi am obţinut cele trei puncte. Le mulţumim suporterilor care au venit în număr mare alăturide noi la primul joc acasă din acest sezon, sperăm să continuăm pe acest drum şi să ne facem treaba bine.Ne luptăm pentru titlul judeţean cu Călimăneşti şi Dăeşti” a afirmat antrenorul – jucător Adrian Popa.
Mijlocaşul stânga de la Flacăra, Adrian Stănică a reuşit trei goluri în poarta celor de la Bălceşti. ”Nu este prima dată când marchez trei goluri într-un meci, sper să nu fie nici ultima. A fost un meci maiaccesibil, sperăm să ne acomodăm mai bine şi să ne facem jocul. Îmi doresc să marchez şi în meciurile mportamte, acesta a fost accesibil. Cred că bătaia pentru titlul judeţean este cu Cozia şi Dăeşti, dar mai este mult de jucat. Nu cred că vreo echipă se va desprunde după sezonul regulat, totul se va juca în play-off” a declarat Adrian Stănică. În plus, Stadionul din Horezu a primit aprobare de la Agenţia Naţională de Investiţii pentru renovare, urmând a fi construite alte vestiare, tribuna va fi mărită şi se vor monta nocturnă şi tabelă electronică.
A doua favorită la titlu, Cozia a câştigat mai greu decât se aştepta pe teren propriu, scor 3-2 cu Unirea Tomşani. La fel ca Horezu şi Călimăneşti, Voinţa Orleşti a acumulat şi ea punctaj maxim după două etape, o mai poate face SCM Rm.Vâlcea, dacă va câştiga duminică disputa cu Băbeni.
După eşecul dureros din prima rundă, când a pierdut cu Horezu deşi a condus cu 2-0, Viitorul Dăeşti s-a impus cu 4-2 la Mădulari şi trupa lui Cosmin Ursu este clar o candidată la podium. Brezoi, Bălceşti şi Alunu sunt echipele care au rămas fără punct după primele două etape şi sunt probabil candidate la retrogradare.
Flacăra Horezu: Matache- Vladu, C.Dinu, M.Popescu, Covalschi – Ad.Popa, Precup, Nistor, Stănică – Verdeş, Simeanu. Au mai jucat: Gheorgescu, Milosteanu, Scheau, Zamfirescu
Rezultate etapa a II-a:
Cozia Călimăneşti – Unirea Tomşani 3-2
Minerul Costeşti – Olteţul Alunu 3-0
SCM Rm.Vâlcea – FC Băbeni
Voinţa Orleşti – Lotru Brezoi 5-0
Flacăra Horezu – Olteţul Bălceşti 7-1
CS Mădulari – Viitorul Dăeşti 2-4
CLASAMENT:
1 Cozia Călimăneşti 2 2 0 0 11-4 6p
2 Flacăra Horezu 2 2 0 0 10-3 6p
3 Voinţa Orleşti 2 2 0 0 7-1 6p
4 F.C. Băbeni 1 1 0 0 6-3 3p
5 S.C.M. Rm. Vâlcea 1 1 0 0 5-3 3p
6 Viitorul Dăeşti 2 1 0 1 6-5 3p
7 Minerul Costeşti 2 1 0 1 6-6 3p
8 Unirea Tomşani 2 0 1 1 5-6 1p
9 C.S. Mădulari 2 0 1 1 5-7 1
10 Lotru Brezoi 2 0 0 2 3-10 0p
11 Olteţu Bălceşti 2 0 0 2 2-9 0p
12 Olteţul Alunu 2 0 0 2 2-11 0p
Etapa viitoare, 2-3 septembrie:
Unirea Tomşani – Minerul Costeşti
Olteţul Alunu – SCM Rm.Vâlcea
FC Băbeni – Voinţa Orleşti
Lotru Brezoi – Flacăra Horezu
Olteţul Bălceşti – Viitorul Dăeşti
Cozia Călimăneşti – CS Mădulari