Comuna Şuşani este aşezată într-o vale pitorească, înconjurată de dealuri semeţe şi îmbie trecătorul sa-i admire frumuseţea. Aici, satele se pierd printre livezi şi văi, strânse împrejurul turnurilor ascuţite şi albe al bisericilor care se înalţă sfioase, să nu tulbure armonia tabloului. Aşezarea este veche de dinaintea lui Decebal cel viteaz şi a lui Traian cel drept. Aici, pe acest pământ nu este loc, nu este piatră, zidire sau brazdă de pământ unde să nu fie încrustat un crâmpei de istorie din viaţa seculară a străbunilor acestor plaiuri. Primarul localităţii Şuşani, Gheorghe Satiu vorbeşte cu mândrie despre comuna sa, despre satele voievodale care au trecut cu demnitate prin istorie, menţionate în hrisoave şi mărturii documentare. „Din şoseaua care urmăreşte Valea Bleici se vede desfăşurându-se una dintre cele mai frumoase privelişti ale acestei aşezări. Şuşaniul este poarta de intrare a judeţului, şi unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale Vâlcii. Numai când îi străbaţi văile umbrite de livezi sau spintecate de apele domoale ale pârâului Beica, acoperite de lanurile îmbelşugate şi dealurile îmbrăcate cu plantaţii de viţă-de-vie, înţelegi de ce iubim acest pământ unic”, ne spune primarul localităţii Şuşani, Gheorghe Satiu.

Legenda spune că, în timpul unei nunţi, o oaste turcească cu coifuri s-a năpustit asupra nuntaşilor măcelărindu-i, omorând chiar şi ginerele. Rămasă fără ajutor, Stana, mireasa acelei nunţi, a încercat să scape pentru a nu fi siluită şi omorâtă, aruncându-se în fântâna din vârful dealului. Bătrânii satului spun că, de atunci, locul a luat denumirea „Stana Mireasa”. După multă vreme, când Piscul Găţoi a fost brăzdat mai adânc, pentru a se planta pomi, au fost descoperite oseminte umane, probabil cimitirul satului dispărut în urma atacului oştilor otomane. Autorităţile vremii le-au cinstit memoria printr-o slujbă de pomenire şi ridicarea unei cruci din piatră. Documentele şi legendele locului glăsuiesc cu claritate despre istoria acestei vetre şi despre oamenii ei. Mărturiile istorice confirmă din plin că în acest ţinut vâlcean a existat o intensă viaţă, că satele acestei aşezări s-au dezvoltat continuu, că au existat oameni învăţaţi care au consemnat în cronicile vremurilor procesul evoluţiei acestei comunităţi.