Doru Diaconu: „Tinerii sunt dezamăgiţi din cauza faptului că în ţară încă nu este stabilitate”

Doru Diaconu, primarul comunei Roşiile îşi doreşte să aducă localitatea pe care o conduce la nivelul de confort care să îi facă pe oameni să rămână în zonă, iar pe tinerii plecaţi să se întoarcă în sat. Spune că, după cum a scos la iveală ultimul recensământ, numărul cetăţenilor din localitate a scăzut dramatic. Ca peste tot în România, oamenii au ales să plece din satul natal pentru că nu mai au nimic de făcut acolo. Au pus lacătul pe porţi atunci când au văzut că omenirea a avansat, iar satul lor a rămas blocat în secolul al XV-lea: „La noi în localitate unii au pensii, alţii stau degeaba, iar mare parte pleacă în lume, în căutarea unui loc de muncă pentru un trai mai bun, dezamăgiţi din cauza faptului că în ţară încă nu este stabilitate, iar definiţia democraţiei este interesul personal. Se întâmplă acest fenomen deoarece nu există nici o sursă de venit în zonă, iar locurile de muncă au dispărut după Revoluţie. Cei mai mulţi vin la primărie, ca în fiecare vară, să le semnăm contractele de muncă sezoniere în Germania, în agricultură, la câmp. Sunt multe sate din Roşiile care riscă să rămână pustii. La un moment dat am făcut o inventariere, la finalul căreia am aflat că aproximativ 300 de gospodării sunt părăsite. Comparativ cu anii post decembrişti, când toate uliţele erau pline de copiii, iar dealurile pline cu meri, pruni sau porumb, iar roşienii erau cunoscuţi peste tot ca fiind constructori buni, mozaicari, zidari sau dulgheri, acum localitatea pare pustie. Această localitate a fost şi este bogată în meseriaşi, mulţi dintre ei prin tradiţie, fără să fi mers la şcoli de specialitate”, este de părere primarul din Roşiile, Doru Diaconu.
Claudia Şchiopu