La Tetoiu, administraţia locală va amenaja o piaţă

Lucian Antonie, primarul localităţii Tetoiu spune că, în acest mandat, va amenaja o piaţă agroalimentară, unde cetăţenii îşi vor putea expune produsele. Proiectul va demara cu fonduri din bugetul local, şi va fi un spaţiu special amenajat şi dotat cu toate utilităţile: „Ce pot eu să fac în acest sens este să încurajez comerţul produselor agricole. Ne-am gândit să reînfiinţăm târgul, sau, altfel spus, o piaţă. Proiectul pentru această piaţă comunală va fi o investiţie pe care o vom amenaja în intersecţia de la intrarea în localitate. Investiţia va avea o valoare de aproximativ 10 miliarde de lei vechi. Noi ne dorim această piaţă amenajată aşa cum este cea din oraş, adică închisă cu termopan, acoperită cu panouri solare, cu apă curentă şi canalizare. Este un proiect necesar pentru comunitate, deoarece va fi amplasată pe un drum favorabil comerţului, pe o suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi, unde, la fiecare ghişeu, dintre cele 50 care se vor monta să se poată găsi începând de la lactate, brânzeturi, carne, peşte şi fructe. Întreaga piaţă va fi împrejmuită cu o copertină unde fiecare cetăţean să îşi poată expune produsele civilizat. Voi încuraja astfel fiecare cetăţean să îşi poată expune produsele, având în vedere că târgul a fost cândva un iarmaroc vestit în sudul judeţului. Din cele mai vechi timpuri, locuitorii de pe aceste meleaguri s-au înfrăţit cu pământul, cultivându-l cu grâu, porumb, cartof, viţă-de-vie, şi s-au îndeletnicit cu creşterea animalelor şi a păsărilor de curte.

 

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *