Pârtia de schi de la Voineasa, în pericol să nu fie terminată nici anul acesta
Gabriel Năstăsescu: „Dacă vremea ne lasă, se pot finaliza lucrările până în noiembrie”
Pe 27 iunie, primarul comunei Voineasa, Gabriel Sebastian Năstăsescu a semnat, alături de ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, contractul de finanţare pentru continuarea lucrărilor la proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement din staţiunea Voineasa”, proiect pentru finalizarea căruia ministerul de resort a alocat pe 25 mai 2017 suma de 15 milioane de lei. Potrivit spuselor primarului Gabriel Năstăsescu, finalizarea lucrărilor până la sfârşitul anului depinde de vreme, deoarece plăcile de beton care urmează să fie turnate au nevoie de mai multe zile să se usuce: „În prezent se lucrează şi, dacă vremea ne lasă, pot fi terminate lucrările până în noiembrie. Trebuie turnat beton, se lucrează atât la parcarea supraterană, cât şi la drumul de acces. Lucrările au ajuns la mai puţin de jumătate. Mai sunt trei placi de turnat, iar la o placă durează cel puţin o lună. Cea mai mare placă este pregătită, încât să urmeze betonarea, apoi urmează încă două. Se lucrează greu, este foarte mult de lucru. Trebuie cel puţin 20 de zile ca o placă să se usuce. Oricum, pârtia va funcţiona fără probleme, chiar dacă nu se vor finaliza lucrările”, a precizat Gabriel Năstăsescu. Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în anul 2010, în perioada în care ministru al turismului a fost Elena Udrea. Proiectul are o valoare de peste 35 de milioane de euro, iar în acest moment este finalizat în proporţie de 92%. În luna mai 2017, 150 de miliarde de lei vechi au ajuns în conturile primăriei şi, în sfârşit, investiţia de la Obârşia Lotrului va fi finalizată. Pentru ca proiectul să fie terminat, constructorul trebuie să mai amenajeze doar parcarea de la baza pârtiei, un zid de sprijin şi un restaurant.
9 octombrie, ultimul termen în instanţă pentru Adventure Park
Primarul mai precizează că nu este în pericol finanţarea deoarece, în Hotărârea de Guvern prin care au fost repartizate fondurile este estimată perioada 2017-2018 atât pentru proiectul pârtiei de schi, cât şi pentru Adventure Park, o investiţie blocată în instanţă: „Adventure Park este cuprins în planul de investiţie până în 2020. Dacă se va debloca, atunci vom putea primi şi cei 21 de miliarde de lei vechi pentru acest proiect. Este din nou o problemă, pentru că lider de contract va fi din nou Voineasa, care este staţiune de interes naţional, iar proiectul va fi finanţat 90% de la Guvern şi 10% din bugetul local, şi va fi din nou o presiune pe bugetul local. Dar ne vom descurca. Vom vedea ce se va întâmpla pe 9 octombrie, când Curtea de Apel Piteşti se va pronunţa în procesul dintre Primăria Voineasa şi Primăria Vaideeni”, ne-a mai declarat primarul Năstăsescu. Proiectul Adventure Park a fost făcut la un an după proiectul pârtiei, atunci când cei trei beneficiari – Consiliul Judeţean, Primăria Voineasa şi Primăria Vaideeni se înţelegeau. Ulterior, a existat un proces în instanţă înaintat de Primăria Vaideeni pentru muntele Bora. Adventure Park este un proiect care, o dată realizat, ar face ca staţiunea să fie plină de turişti şi în sezonul de vară. Potrivit documentaţiei, investiţia urmăreşte realizarea unui Alpine Coaster în zona Voineasa, a unei piste pentru karturi şi trotinete, dar şi achiziţionarea a 20 de trotinete, 20 de karturi pentru copii şi 20 de karturi pentru adulţi. De asemenea, ar fi fost amenajat un parc de aventuri, aşa cum sunt în Austria sau Elveţia, ar fi fost achiziţionate echipamente de protecţie, realizate tiroliene, două covoare rulante cu sistem tubing şi pârtie de schi.