Jucătorii vâlceni impresionează la alte echipe din ţară, după ce judeţul nostru a rămas fără fotbal profesionist.  Astfel, vâlceanul Ionuţ Stoica a fost integralist pentru echipa sa, Hermannstadt, care a remizat, 0-0 în partida de la Oradea, cu Luceafărul.. Sibienii antrenaţi de Alex Pelici sunt lideri în Liga a II-a, având 25 de puncte în 10 jocuri.

Mihai Deaconescu a fost şi el integralist pentru Academica Clinceni, care a remizat în deplasare, 1-1 cu ASA Tg.Mureş. Adoptat la Vâlcea, unde s-a stabilit şi căsătorit, nigerianul Samson Nwabueze a intrat la Clinceni în repriza secundă.  Clinceniul este pe locul 5 în Liga a II-a, având 18 puncte din 10 partide.

Denis Dumitraşcu a jucat ultimele  minute pentru echipa sa, Chindia, care a obţinut un punct preţios, 0-0 în disputa din Trivale cu FC Argeş.  Târgovişte este pe locul 3 în eşalonul secund, cu 18 puncte din 10 meciuri şi pare una din candidatele la promovare.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *