Horezu câştigă derby-ul de la Călimăneşti!
Flacăra Horezu s-a impus în deplasare, la Călimăneşti, după un derby decis de juniorul Ionuţ Simeanu şi de inspiraţia portarului Florin Matache.
Cele două echipe care aveau punctaj maxim în Superligă şi totodată principalele favorite la câştigarea titlului judeţean, Cozia şi Flacăra Horezu s-au înfruntat sâmbătă, la Călimăneşti, în derby-ul etapei a VII-a.
Antrenorul gazdelor, Vasile Ilinca a mutat suprinzător din start, cu rapidul vârf Răcăreanu reprofilat fundaş stânga, pentru a bloca acţiunile pe banda dreaptă ale lui atuului din ofensiva horezenilor, Adrian Popa. Flacăra a controlat însă prima repriză şi a deschis scorul în minutul 20, când şutul pe jos al lui Precup a fost preluat în careu de Ionuţ Simeanu şi juniorul oaspeţilor a înscris golul care, la final s-a dovedit decisiv. Cozia putea reveni în joc în minutul 29, când Stănică l-a faultat în careu pe Schinteie şi centralul Daniel Demetrescu a dictat cuvenitul penalty. Experimentatul portar Florin Matache a parat însă şutul plasat al lui Grigore Ceapă. Pe finalul reprizei, Flacăra se putea deprinde, dar Verdeş a reluat cu capul puţin peste transversală (minutul 37), apoi Precup, scăpat singur cu portarul, a reluat slab, pe lângă poartă (minutul 42). Flacăra a mai marcat o dată, dar reuşita lui Verdeş a fost anulată pentru ofsaid.
Cozia a fost mai activă în partea secundă, una în care Flacăra a fost preocupată în special de menţinerea avantajului. Fostul vârf al Flacărei, acum la Cozia, Milosteanu nu a reuşit să profite de o eroare în defenivă oaspeţilor, a recuperat dar a tras pe lângă. Apoi, după o lovitură de colţ, Răcăreanu a trimis cu capul puţin pe lângă poarta lui Matache. Cu un sfert de oră înaintea finalului, Ceapă a avut o acţiune bună pe dreapta, a centrat în faţa porţii, de unde Leo Săraru, singur în câţiva metri, a reluat peste poartă! Pe final, consemnăm şi debutul la Flacăra al juniorului David Oprescu, băiatul cunoscutului antrenor Dan Oprescu.
Flacăra şi-a conservat avantajul, s-a impus cu 1-0 şi a obţinut cele trei puncte, care o desprind în fruntea clasamentului. Călimăneşti şi Dăeşti rămân însă în lupta pentru titlul judeţean, ambele echipe fiind la doar trei puncte în spatele Flacărei. Dăeştiul a câştigat la scor la Tomşani, 9-0 şi aşteaaptă înfruntarea de la finalul săptămâni, cu Cozia.
Cum se cunoaşte, la finele sezonului regular, primele şase clasate acced în play-off cu punctajul întreg acumulat până atunci.
Florin Matache: ”A fost inspiraţie de moment!”
Experimentatul portar Florin Matache a închis buturile celor de la Flacăra, reuşind să pareze şi o lovitură de pedeapsă. Fostul portar al Dinamo Bucureşti a acuzat starea terenului, care a împiedicat în mare măsură spectacolul. ”Terenul ne-a pus probleme mari, mai multe decât adversarii, ne-am concentrat, am alergat mai mult, am câştigat, sunt trei puncte mari, meritate. O să luăm fiecare meci pas cu pas, sperăm să terminăm pe primul loc şi să mergem la barajul de promovare. A fost inspiraţie de moment la penalty-ul pe care l-am apărat, am mai apărat şi alte lovituri de pedeapsă, nu este niciun secret, dar mă bucur că am putut să îmi ajut echipa. Cred că publicul a apreciat acest spectacol, încercăm pe cât posibil să le mai oferim o bucurie pentru fotbal, la noi în ţară, încet-încet se pierde interesul pentru acest sport şi este mare păcat” a declarat Florin Matache.
Adrian Popa: ”Am avut un plus de experienţă şi de determinare”
Antrenorul-jucător al Flacărei, Adrian Popa consideră că lupta pentru titlul judeţean rămâne deschisă, Cozia Călimăneşti şi Viitorul Dăeşti fiind rivalele horezenilor. ”Am întâlnit o echipă bună, care ne-a pus în dificultate, cu multă ambiţie şi muncă am obţinut cele trei puncte. S-a format o echipă bună la Horezu, relaţiile de joc s-au legat, pentru noi este o victorie mare, dar Călimăneşti şi Dăeşti sunt echipe bune, lupta pentru titlul judeţean continuă. O luăm pas cu pas şi vrem să ne îndeplinim obiectivul şi să facem fericiţi oamenii din zona Horezu. A fost un meci echilibrat, noi am avut un plus de experienţă şi de determinare. Florin Matache este un portar valoros, dar toţi băieţii s-au descurcat bine şi au câştigat punctele” a declarat antrenorul – jucător de la Flacăra Horezu, Adrian Popa. Mijlocaşul dreapta a deschis la Horezu şi o academie de fotbal care ii poartă numele şi unde antrenează copii, alături de Bobi Verdeş.
Ştefan Răcăreanu: ”Nu băgăm mingea în poartă!”
Jucătorul Coziei, Ştefan Răcăreanu a făcut un meci bun ca fundaş stânga şi anunţă că lupta pentru titlul judeţean rămâne deschisă. ”I-am dominat categoric timp de 90 de minute, am ratat penalty, am avut ocazii mari, în repriza a doua, Flacăra nu au trecut jumătatea terenului, nu pot să înţeleg cum am putut pierde. Avem aceeaşi problemă de când a început campionatul, nu băgăm mingea în poartă. Sperăm să câştigăm etapa viitoare, la Dăeşti, campionatul continuă, avem returul la Horezu, apoi vine play-off-ul. Eu joc ce mă bagă antrenorul, am jucat şi fundaş central, atacant, nu fac mofturi. Nu e nimic pierdut, Flacăra se poate încurca şi în sezonul regulat, nu este echipă invincibilă, mai avem trei meciuri cu ei. Eu felicit echipa mea, am jucat foarte bine, spectatorii ne-au lăudat şi ne-am încurajat, noi chiar ne dorim să fim pe locul 1” a afirmat Ştefan Răcăreanu.
Vasile Ilinca: ”Am fost la nivelul adversarei”
Tehnicianul echipei Cozia Călimăneşti, Vasile Ilinca subliniază că derby-ul a fost echilibrat, iar concretizarea penalty-ului putea schimba soarta jocului. ”În prima repriză am primit golul şi adversara a mai avut câteva situaţii, dar în repriza a doua am dominat în totalitate. Echipa a stat foarte bine în apărare, a făcut marcaj bun, a alergat bine, problema a rămas aceeaşi, anume precipitarea la finalizare. Dacă eram mai atenţi în faţa porţii şi marcam din penalty, nu se ştie rezultatul final. Mai sunt trei partide directe cu Flacăra, s-a văzut că suntem la nivelul adversarului, nu suntem inferiori, sunt jucători buni în ambele echipe” a concluzionat Vasile Ilinca.
Cozia Călimăneşti – Flacăra Horezu 0-1 (0-0)
Cozia Călimăneşti: Fl. Diaconu – Mazilu (Duca 66), Al. Ştefan, Chiripuş, Răcăreanu – Marinescu – Ceapă, Schinteie, Tisoaica, Marinaş (L.Săraru 62) – Milosteanu (Ciocotoiu 77). Antrenor: Vasile Ilinca
Flacăra: Matache – Scheau, Vladu, C.Dinu, Covalschi (R. Georgescu 46) – Precup, Nistor (Zamfirescu 73) – Ad.Popa, Simeanu (D.Oprescu 90+2), Stănică – Verdeş (Chira 80) . Antrenor: Adrian Popa
Arbitri: Daniel Demetrescu – Florin Păunescu, Marius Badea. Rezervă:Iulian Mihai (toţi din Rm.Vâlcea)
Observator: Gheorghe Mosor (Rm.Vâlcea)
Foto: Ionuţ Simeanu
Rezultate etapa a VII-a
Unirea Tomşani – Viitorul Dăeşti 0-9
Olteţul Alunu – Olteţu Bălceşti 3-1
FC Băbeni – Lotru Brezoi 10-0
Minerul Costeşti – Voinţa Orleşti 3-1
Cozia Călimăneşti – Flacăra Horezu 0-1
SCM Rm.Vâlcea – CS Mădulari (duminică)
CLASAMENT SUPERLIGĂ:
- Flacăra Horezu 7 7 0 0 39-5 21p
- Viitorul Dăeşti 7 6 0 1 40-5 18p
- Cozia Călimăneşti 7 6 0 1 27-8 18p
- Minerul Costeşti 7 5 0 2 22-16 15p
- F.C. Băbeni 7 4 1 2 35-15 13p
- Voinţa Orleşti 7 4 1 2 22-13 13p
- Olteţul Alunu 7 2 0 5 12-36 6p
- C.S. Mădulari 6 1 2 3 16-20 5p
- Unirea Tomşani 7 1 1 5 14-34 4p
- Lotru Brezoi 7 1 1 5 11-39 4p
11.S.C.M. Rm. Vâlcea6 1 0 5 9-32 3p
- Olteţu Bălceşti 7 0 0 7 8-32 0p
Etapa viitoare, 7 octombrie:
Olteţu Bălceşti – Unirea Tomşani
Lotru Brezoi – Olteţu Alunu
CS Mădulari – FC Băbeni
Viitorul Dăeşti – Cozia Călimăneşti
Flacăra Horezu – Minerul Costeşti
Voinţa Orleşti – SCM Rm. Vâlcea