SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat detaşat sâmbătă partida din etapa a IV-a a Seriei 9 preliminare din Campionatului Naţional de juniori republicani Under 15, contra Hidro Rm.Vâlcea. Echipa pregătită de Ştefan Nanu s-a impus cu 6-0 şi şi-a asigurat matematic locul 1 în serie, fiind astfel calificată la Turneul Elitelor. Cu o etapă înaintea finalului Seriei 9, SCM are 6 puncte avans faţă de a doua clasată, LPS Slatina.

Tot în etapa a IX-a a Seriei 9 din Campionatului Naţional de  juniori republicani, dar la Under 19, SCM Rm.Vâlcea a învins cu 3-0 pe Hidro.  Echipa antrenată de Cristi Bora este  la egalitate de puncte cu  CSS Slatina, prima clasată urmând a fi decis în ultima etapă, când cele două formaţii au meci direct. Cum primul criteriu de departajare în cazul egalităţii de puncte sunt jocurile directe, pentru SCM este suficient să obţină şi o remiză, pentru că a câştigat în Zăvoi cu 2-0.

După noul sistem al Campionatului Naţional de juniori republicani A şi B, doar prima clasată din seriile zonale vor merge mai departe, la Turneul Elitelor, care va cuprinde 20 echipe, împărţite în două serii.  Echipele clasate pe locurile 2-6 în faza preliminară vor participa între 14 octombrie 2017 şi 05 mai 2018 la faza regulară, unde se vor forma 10 serii a câte 10 echipe.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *