Zi: 6 noiembrie 2017
Cupa Speranțelor la copii, ajunsă la cea de-a treia ediție!
CS Hidro și AFC Isport Junior, în parteneriat cu DJTS Vâlcea și AJF Vâlcea, organizează în perioada 18-19 noiembrie, în Sala Sporturilor Traian, cea de-a treia ediție a Cupei Speranțelor,
Read MoreTiberiu Costea: „Avem proiecte europene în derulare de peste 7 milioane de euro”
Primarul comunei Lungeşti, Tiberiu Costea a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii. Cum a reuşit să realizeze atât
Read MoreNoi demersuri pentru introducerea reţelei de gaze la Budeşti
Prin intermediul unei interpelări parlamentare depusă la Ministerul Energiei, deputatul Cristian Buican reia demersurile privind introducerea reţelei de gaze naturale în localitatea Budeşti. În primăvara anului 2017, deputatul vâlcean a
Read MoreLa Horezu, Nicolae Sărdărescu caută soluţii pentru introducerea gazului metan
Primarul oraşului Horezu şi-a propus identificarea unor soluţii pentru introducerea gazului metan în oraş, un obiectiv absolut necesar, însă oarecum dificil de realizat, ţinând cont că zona Horezu este una
Read MoreConsiliul Judeţean Vâlcea a revenit asupra deciziei de instituire a taxei salvamont
Consilierii au revocat taxa de salvamont În şedinţa extraordinară de vineri, 3 noiembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a propus suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de hotărâre
Read MoreLa Nicolae Bălcescu, comunitatea vrea asfalt pe drumuri
La Nicolae Bălcescu, fondurile europene sunt o prioritate pentru administraţia locală. Primarul declară că în această perioadă lucrează la documentaţia unui proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale care trec prin faţa
Read MoreLa Milcoiu, singura speranţă de dezvoltare rămân fondurile guvernamentale
Administraţia locală din comuna Milcoiu şi-a pus mari speranţe în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a 2-a, considerând că este singura şansă ca infrastructura din localitate să fie modernizată.
Read MoreLa Şirineasa, Căminului cultural trebuie reabilitat prin Compania Naţională de Investiţii
Primarul din Şirineasa, Ion Streinu spune că localitatea poziţionată pe locul nouă, în vederea demarării lucrărilor de modernizare a căminului cultural: „După ultimul drum pe care l-am făcut la Bucureşti
Read MoreSorin Vasilache: „Olăneştiul rămâne destinaţia perfectă pentru vacanţe”
Oraşul Băile Olăneşti reprezintă o zonă de interes major pentru dezvoltarea întregului judeţ. Aici turismul balnear este bine reprezentat, puterea binefăcătoare a apelor minerale ajungând să fie cunoscută în întreaga
Read MoreCosteşti, localitate aşezată într-un colţ de rai
Aşezată pe Bistriţa olteană, în partea de est a depresiunii subcarpatice Horezu, la poalele Munţilor Căpăţânii, care leagă zona de sub munte a Olteniei şi pe aceasta de ţinuturile sudice,
Read More
Comentarii recente