La Bălceşti, investiţiile bat pasul pe loc din cauza contestaţiilor

La Bălceşti, primarul Constantin Aleca spune că, în această perioadă, administraţia locală are un proiect depus în vederea accesării fondurilor europene la AFIR, aflat în faza de evaluare, care prevede asfaltarea unor drumuri locale pe o lungime de 5,5 kilometri. Proiectul nu poate fi demarat, fiind blocat de aproximativ un an, din cauza contestaţiilor: „Am semnat cererea de finanţare anul trecut şi, de atunci, proiectul a bătut pasul pe loc din cauza contestaţiilor. Valoarea proiectului este de un milion de euro, dar s-a câştigat la o valoare mult mai mică. Nu sunt de acord cu executarea acestor proiecte, câştigate în urma licitaţiilor la jumătatea valorii investiţiei, dar asta este legislaţia, şi trebuie să ne conformăm. Drumul face legătura cu drumul naţional spre Craiova, iar, pe altă parte, duce spre Culele boierilor Otetelişeni, din satul Popeşti”, ne-a declarat primarul.

Oraşul Bălceşti este asfaltat în procent de 70%, dar primarul spune că există în continuare drumuri de pământ: „În prezent avem un drum de piatră pe o lungime de 5 kilometri, în satele Vasilaţi, Chirculeşti şi Palei. În satul Unguriţi drum este de pământ pe o lungime de 2,5 kilometri. La Aninoasa, strada Preoteşti este pietruită pe o lungime de 2 kilometri, iar restul uliţelor sunt pietruite sau de pământ. Pentru drumurile de tarla nu s-a reuşit întocmirea unui proiect care să ducă la modernizarea lor, fiindcă aceste drumuri nu sunt în inventar, chiar dacă ele sunt de peste 60 de ani folosite ca drumuri de exploatare agricolă. Cu toate acestea nu sunt prinse în domeniul public şi trebuie făcută ridicările topometrice, dar nu am putut face toate aceste demersuri, fiindcă durează mai mult de un an”, a mai adăugat primarul din Bălceşti, Constantin Aleca.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *