Tinerii vâlceni vor avea acces gratuit la patinoarul amenajat în centrul Râmnicului
Pe 1 decembrie 2017, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea va fi dat în folosinţă un patinoar artificial, acesta numărându-se printre surprizele pregătite de administrația locală pentru aceste Sărbători de iarnă. Începând de vineri, 10 noiembrie, se lucrează intens la operațiunile de așternere a stratului suport pentru patinoarul artificial ce va funcționa în cadrul Târgului” Decembrie Magic”, iar în perioada imediat următoare va demara montarea căsuțelor în care își vor desfășura activitatea comercianții. Trebuie menţionat faptul că intrarea pe patinoar va fi gratuită pentru copii, elevi şi studenţi (în baza carnetelor de elevi/studenţi), iar pentru adulţi tariful este de 10 lei. Timpul de stat pe gheaţă nu poate depăşi o oră, iar capacitatea patinoarului este de 100 de persoane/serie. Timp de două luni, iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura de patinoarul din centrul Râmnicului. Toţi cei interesaţi pot consulta regulamentul pe site-ul primăriei. De săptămâna trecută, în Scuarul Mircea cel Bătrân a fost dată în folosință o rețea wi-fi pentru conectarea la Internet vizitatorilor principalei piețe publice a Râmnicului. Hotspot-ul ”Primăria Râmnicu Vâlcea” poate fi folosit de oricine, fără parolă și fără vreo limitare de timp, fapt care va spori atractivitatea zonei centrale, recent modernizate. Pentru prima dată după mulţi ani, râmnicenii se vor putea bucura în perioada sărbătorilor de iarnă, de un târg de Crăciun în centrul Râmnicului. (R.B.)