Flacăra Horezu a făcut spectacol la Bălcești, câștigând cu 7-1 și echipa pregătită de Adrian Popa rămâne cu punctaj maxim după 13 meciuri din Superligă.

Cum era de așteptat, Flacăra nu a avut emoții pe terenul ultimei clasate, chiar dacă Matache a fost învoit pentru acest meci facil, iar Verdeș a lipsit din cauza unei întinderi. Astfel, portarul Oțăt a fost pentru prima dată titular, în timp ce antrenorul – jucător Adrian Popa, obișnuit ca mijlocaș dreapta, a evoluat pe postul de vârf împins. Golurile liderului în disputa de la Bălcești au fost reușite de Adi Popa 3, Stănică, Georgescu, Chira și Oprescu. De remarcat primul gol în Superligă reușit de juniorul David Oprescu (FOTO), care a intrat foarte bine în joc din postura de rezervă. David este băiatul cunoscutului antrenor Dan Oprescu, care a pregătit pe FC Olt și actualmente este referent FRF.

Președintele Flacărei Horezu, avocatul Ionel Nistor este convins că echipa din Treapt este cea mai puternică din Superligă. ”Băieții joacă foarte bine, avem cea mai bună echipă. Nu este vorba de a avea emoții pentru titlul județean, noi luăm fiecare meci pas cu pas, proiectul este foarte serios și facem totul cum trebuie, ca un club profesionist. Avem și aportul jucătorilor care au venit în vară de la un nivel superior, banii sunt la zi, condițiile sunt din ce în ce mai bune, urmează și modernizarea stadionului, iar atmosfera la echipă este una excelentă” a declarat președintele clubului Flacăra, Ionel Nistor.
Bălceștiul, orașul care l-a dat fotbalului românesc pe Mitică Dragomir pare condamnată la retrogradare în acest sezon, în care a acumulat doar trei puncte.
Cozia Călimănești nu a avut emoții la Tomșani, unde s-a impus cu 4-1. Echipa pregătită de Vasile Ilinca rămâne la cinci puncte în spatele liderului și continuă să spere în continuare la titlu, mai ales că mai are un joc direct în sezonul regulat, care se va disputa la Horezu, în primăvara anului viitor.
Viitorul Dăești a dispus la scor de Mădulari, scor 6-1, însă formația lui Cosmin Ursu este la opt puncte de lider și deocamdată pare ieșită din lupta pentru titlu. Horezu, Călimănești și Dăești sunt sigure de prezența în play-off, Băbeniul are și ea șanse mari, iar pentru celelalte două locuri se bat Orlești, Costești, Mădulari și Alunu.
În Liga a IV-a, AS Mihăești domină Seria Est, în timp ce Viitorul Valea Mare este lider în Seria Vest.

Flacăra: Oțăt – Scheau, Vladu, C.Dinu, Covalschi – Precup, Nistor – Georgescu, Simeanu, Stănică – Ad.Popa . Au mai jucat Chira, Oprescu, Georgescu și Zamfirescu. Antrenor: Adrian Popa

Rezultate etapa 13:

Unirea Tomșani – Cozia Călimănești 1-4
Oltețul Alunu – Minerul Costești 2-1
FC Băbeni – SCM Rm.Vâlcea 7-0
Lotru Brezoi – Voința Orlești 2-2
Oltețu Bălcești – Flacăra Horezu 1-7
Viitorul Dăești – CS Mădulari 6-1

CLASAMENT:

1. Flacăra Horezu 13 13 0 0 74-14 39p
2. Cozia Călimăneşti 13 11 1 1 48-11 34p
3. Viitorul Dăeşti 13 10 1 2 65-15 31p
4. F.C. Băbeni 13 8 1 4 53-25 25p
5. Voința Orlești 13 6 2 5 45-27 20p
6. Minerul Costeşti 13 6 0 7 31-29 18p
7. C.S. Mădulari 13 5 2 6 40-42 17p
8. Oltețul Alunu 13 5 0 8 22-48 15p
9. Unirea Tomşani 13 4 1 8 30-51 13p
10. S.C.M. Rm. Vâlcea 13 3 0 10 19-72 9p
11. Lotru Brezoi 13 1 2 10 18-65 5p
12. Oltețu Bălceşti 13 1 0 12 14-60 3p

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *