Zi: 13 noiembrie 2017
CET Govora continuă să îşi crească veniturile, dar în august a avut pierderi de 3,71 milioane de lei
Administratorul judiciar al CET Govora, SC Euro Insol SPRL, a prezentat recent o analiză a evoluţiei situaţiei economice a societăţii, respectiv situaţia comparativă a lunilor august 2017 faţă de perioada
Read MoreCatafalcul monarhiei româneşti
Scandalul provocat în ultimele zile pe marginea încercării prinţului Nicolae de a-şi vedea pentru ultima oară bunicul a declanşat începutul unei perioade tulburi pentru rămăşiţele monarhiei din România, miza fiind
Read MoreImpotenţă administrativă sau birocraţie excesivă?
Primarii vâlceni au depus la Ministerul Dezvoltării doar jumătate dintre proiectele câştigate prin PNDL-2 Primarii din judeţul Vâlcea au depus la Ministerul Dezvoltării aproape 60% dintre proiectele câştigate prin PNDL
Read MoreDaniel Băluţă: „Problema plăţii salariilor nu ar trebui să existe în primării”
Primarul localităţii Vaideeni, Daniel Băluţă a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a vorbit despre proiectele aflate în derulare pe raza localităţii, dar şi despre problemele pe care
Read MoreGheorghe Melente: „Avem nevoie de cofinanţare pentru proiectul de drumuri”
Administraţia locală din Drăgoeşti a reuşit să obţină finanţare pentru modernizarea a 12,3 kilometri de drumuri comunale, un proiect finanţat prin PDNL-2, cu o valoare de 68 de miliarde de
Read MoreMihai Ionescu: „Condiţiile de accesare a fondurilor europene sunt drastice”
Comuna Cernişoara are interzis la fondurile europene. Acest lucru este cauzat de condiţiile drastice de accesare a acestui tip de finanţare. Primarul localităţii, social-democratul Mihai Ionescu se declară profund dezamăgit
Read MoreCele trei comune, Costeşti – Bărbăteşti – Pietrari, legate printr-un drum modern, finanţat prin PNDL-2
Investiţia are o valoare de 204 miliarde de lei vechi, şi se va realiza cu fonduri de la Guvern Cea mai importantă investiţie în infrastructura rutieră se va realiza în
Read MoreHCM a urcat pe podium!
HCM Râmnicu Vâlcea a urcat pe locul 3 în Liga Națională, după succesul obținut sâmbătă, pe teren propriu, 26-17 (12-6) cu Danubius Galați. Echipa pregătită de Aurelian Roșca este pe
Read MoreLa Berislăveşti, „Drumul Domniţelor” va deveni practicabil pentru turişti
Situată pe partea stângă a Oltului, la poalele Masivului Cozia, pe vechiul drum spre Curtea de Argeş şi Cozia, numit „Drumul Domniţelor”, pe care domniţele din familia voievodală porneau
Read More
Comentarii recente