HCM Râmnicu Vâlcea a urcat pe locul 3 în Liga Națională, după succesul obținut sâmbătă, pe teren propriu, 26-17 (12-6) cu Danubius Galați.
Echipa pregătită de Aurelian Roșca este pe val, cu șase victorii obținute în ultimele șapte etape, în care a cedat la mare luptă doar în deplasare cu liderul CSM București. HCM nu a avut emoții în disputa cu Danubius și s-a desprins decisiv încă de la pauză, când conducea cu 12-6. După pauză, oaspetele au avut o tresărire și s-au apropiat la 12-15 în minutul 42. Vâlcea a apăsat însă din nou pe accelerație, s-a desprins și a câștigat detașat, cu 26-17. De la HCM au impresionat ieri portarul Marina Razum, pivotul Raluca Băcăoanu (FOTO), centrul Maria Gavrilă și extrema stânga Cristina Florica.
Tehnicianul echipei vâlcene își dorește ca în jocurile viitoare, echipa să fructifice un procentaj mai mare din ocaziile pe care și le crează. ”Ne bucurăm pentru această victorie și pentru că în momentul de față, suntem pe poziția a treia în clasament. Am înscris cu multă ușurință, asta e bine, dar trebuie să ne punem un semn de întrebare la câte ratări am avut, ne-am creat multe ocazii. Am fost de multe la șapte goluri diferență și apoi imediat diferența s-a redus la patru goluri. Trebuie să lucrăm mai mult, să avem constanță în joc, să fim mai atenți. Ne dorim ca următorul meci să îl jucăm mult mai bine, jucăm în deplasare la Slobozia și va fi mult mai greu” a anunțat Aurelian Roșca.
Conducătorul clubului HCM, Petre Berbecaru este bucuros că vâlcenii au venit în număr mare să susțină echipa favorită. ”Pe lângă faptul că am urcat pe podium, sunt bucuros că Sala Sporturilor Traian a fost aproape plină! Vâlcenii au revenit lângă handbal și acest lucru este foarte important”.
După victoria de aseară, HCM a devansat Măgura Cisnădădie la golaveraj și este la doar un punct de echipa de pe locul 2, SCM Craiova. În cazul în care echipa vâlceană câștigă ultimul meci din acest an, la Slobozia, are șanse reale să ierneze pe locul 2, deoarece Craiova are meci dificil la Cisnădie.

HCM: Blazek, Razum, Craiu – Băcăoanu 6, Florica 6, Gavrila 4, Adespii 4, Glibko 3, Lopez 2, Vasileuskaya 1, Badea, Fraga, Khouildi, Krnic, Craiu, Mitrache. Antrenor: Aurelian Rosca.

Debut pentru Alicia Fraga

Coordonatorul de joc Alicia Fraga a debutat ieri pentru HCM Râmnicu Vâlcea, iberica fiind refăcută după o operație la ligamente, efectuată în primăvară. De altfel, selecționerul României, spaniolul Ambros Martin i-a asigurat pe oficialii clubului vâlcean că au făcut o afacere excelentă prin aducerea jucătoarei. ”Sunt bucuroasă că am jucat în prima repriză, după multe luni de recuperare, în care nu putut să evoluez. Pentru a îmi îmbunătăți evoluția, trebuie să îmi îmbunătățesc ritmul de joc. Sunt fericită că echipa a jucat bine și a obținut această victorie!” a declarat Alicia Fraga. În echipa vâlceană mai evoluează o spaniolă, extrema dreapta Marta Lopez.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *