Investiţia Transalpina Ski Resort nu va fi terminată nici anul acesta

 

 

  • Ministerul Turismului a retras deja o parte din banii alocaţi pentru finalizarea domeniului schiabil. Turiştii vor putea schia la Voineasa numai după 1 ianuarie 2018

 

 

Din păcate, construcţia domeniului schiabil de la Voineasa nu va putea fi terminată nici anul acesta. Potrivit spuselor primarului comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu constructorul SC Acomin Deva nu se va putea încadra să termine lucrările până la 31 decembrie 2017. Motivul îl reprezintă vremea nefavorabilă, care nu mai permite turnarea plăcilor de beton rămase la parcarea supraterană. Mai mult decât atât, Ministerul Finanţelor a retras deja din cont aproape 5 milioane de lei din totalul de 15 milioane alocate în luna iunie, pentru finalizarea investiţiei de la Voineasa: „Investiţia nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului. Mai este de lucrat la parcarea supraterană, ultima placă a fost turnată în urmă cu o săptămână şi ar mai fi încă trei de turnat, care nu se vor mai putea turna anul acesta, deoarece timpul nu mai permite ca ele să se usuce. Este nevoie de aproximativ 20 de zile ca o placă de acest gen să se usuce. Parcarea terană a fost realizată şi va fi funcţională în acest sezon. De asemenea, s-au realizat ultimele detalii la spaţiul comercial amenajat cu restaurant, şi aici mă refer la scările de acces, s-au montat geamurile şi s-au făcut compartimentările. Din totalul de 15 milioane, până la ora actuală există deconturi de 2 milioane de lei, urmând să se mai realizeze lucrări de încă 8,5 milioane de lei. Ne-au tăiat (n. red. Ministerul Finanţelor) de acum o lună 1,5 milioane de lei şi săptămâna trecută am primit hârtie prin care ne anunţau că nu ne mai dau decât 6 milioane de lei, plus cei 2 milioane de lei partea noastră de cofinanţare. Ne-au tăiat în jur de 5 milioane de lei în total”, ne-a declarat primarul localităţii Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

 

Gabriel Năstăsescu: „Nu se ştie dacă vom mai primi bani în 2018”

 

Primarul din Voineasa a mai precizat că nu are garanţia că restul de bani, respectiv cei 5 milioane de lei pentru finalizarea investiţiei vor mai fi repartizaţi în 2018: „Rămâne ca anul viitor să fie finalizată parcarea supraterană. La parcare mai este de pus asfaltul de uzură care, doar dacă ne lasă timpul, îl vom putea turna. Oricum, parcarea va putea fi folosită în acest sezon. Nu se ştie dacă vom mai primi bani anul viitor, ni s-a spus de la început că banii nu vor putea fi folosiţi decât anul acesta, dar sperăm să ne lase timpul şi luna noiembrie”, ne-a mai declarat primarul Năstăsescu.

 

Timpul scurt a împiedicat finalizarea investiţiei

 

Gabriel Năstăsescu susţine că, deşi a primit vestea că vor fi alocaţi cei 15 milioane de lei pentru finalizarea investiţiei încă din luna mai a anului 2017, contractul de finanţare a fost semnat tocmai pe 27 iunie 2017, fapt care l-a împiedicat pe constructor să finalizeze până la sfârşitul anului lucrarea. Social-democratul mai spune că firma constructoare s-a mişcat foarte bine cu lucrările: „Volumul de lucru a fost foarte mare, dar, din cauza schimbării Guvernului Grindeanu, până să se instaleze noul Guvern a mai trecut ceva timp şi am semnat contractul de finanţare cu o lună întârziere. Constructorul nu s-a apucat de lucrări până când nu a văzut contractul semnat şi efectiv s-a apucat serios de lucrări din 15 iulie. S-au turnat până în prezent 4 plăci, care înseamnă 4 luni ca să se usuce. Eu consider că nu se puteau mişca mai repede, mi-au spus încă de la început că nu vor ajunge să definitiveze lucrările. La parcarea terană s-a lucrat la foc continuu, până la miezul nopţii. La fel şi la drumul de acces, doar aşa s-au putut finaliza”, a mai argumentat Gabriel Năstăsescu.

 

Gabriel Năstăsescu: „Nu cred că se va deschide pârtia anul acesta”

 

Primarul Gabriel Năstăsescu este sceptic în ceea ce priveşte deschiderea pârtiei de schi înainte de sărbători. Se pare că turiştii vor putea schia aici numai după 1 ianuarie 2018. Alesul PSD spune că administrarea pârtiei a fost scoasă la licitaţie şi, până la definitivarea procedurii, Primăria Voineasa va trebui să facă un contract de prestări servicii pentru administrarea provizorie. În plus, doar dacă ninge abundent va putea fi pusă în funcţiune pârtia înainte de 1 ianuarie 2018: „Nu cred că se va da drumul la pârtie anul acesta, nu se ştie încă. În primul rând depinde dacă va ninge şi, în al doilea rând, depinde de administratorul pârtiei, cu care ne-a expirat contractul de administrare încă din luna mai 2017. Este pusă pe SEAP administrarea pârtiei şi cred că, pe la sfârşitul lunii decembrie se vor putea depune ofertele. Până atunci încercăm să facem o atribuire directă pe servicii tot cu Acomin Deva, să puteam deschide domeniul schiabil, să-i facem mentenanţa şi să pregătim pârtia de funcţionare. Dacă va ninge abundent o vom deschide şi înainte de 1 ianuarie, dar asta nu înseamnă că, dacă ninge 15 centimetri se va putea schia. Anul trecut i-am dat drumul pe 5 ianuarie, şi am avut un an excelent”, a conchis primarul Gabriel Năstăsescu.

 

Ramona BĂLTEANU

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *