CIECH Soda România S.A a câștigat marele trofeu la Gala Economiei Vâlcene

Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a organizat, pe 28 noiembrie, Gala Economiei Vâlcene, cel mai important eveniment al mediului de afaceri. Anul acesta au intrat în Topul firmelor vâlcene 1258 de societăţi, cu 58 mai multe decât anul trecut. Trofeul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea-” Simian” a ajuns la Ciech Soda România S.A., societatea cu cele mai bune rezultate pe anul 2016. Premiul Investitorului Străin a fost acordat companiei franceze Faurecia, iar Trofeul Comunităţii (Lahovary) l-a primit Primăria Râmnicu Vâlcea.

CIECH Soda România S.A, cel mai mare profit şi cea mai mare cifră de afaceri în 2016

Daca anul trecut, cea mai importantă distinție a fost primită de S.C. Călimănești-Căciulata S.A, anul acesta Trofeul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea-” Simian” a ajuns la Ciech Soda România S.A. Cu o cifră de afaceri de 367.095.868 lei, cu un profit de 36.142.388 lei și cu un număr de angajați de aproape 600, Ciech Soda România S.A. este singurul producător de sodă calcinată din România. După o privatizare catastrofală a Uzinelor Sodice Govora în anul 2005, polonezii au redresat societatea, au venit cu un plan drastic de restructurări dar şi investiţii de zeci de milioane de euro şi astfel, 2016 este anul de vârf, compania fiind pe primul loc în judeţ atât că profit dar şi prin cifra de afaceri. În discursul său, Witold Urbanowski le-a mulţumit tuturor factorilor implicaţi pentru atingerea obiectivului, angajaţilor, sindicatului, dar şi autorităţilor locale pentru sprijinul acordat: „Sunt onorat şi totodată emoţionat. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în ultimii cinci ani când am trecut prin cele mai grele momente, ale restructurării de personal şi vreau să spun că datorită acestor oameni care ne-au fost alături suntem astăzi aici, pe loc fruntaş. Suntem de 58 de ani pe piaţa de afaceri, romanii ar spune „mulţi înainte”, însă noi polonezii sunt mai zgârciţi în urări şi drept urmare vreau să urez firmei pe care am privilegiul să o conduc „cel puţin 100 de ani” pentru că experţii noştri au spus că doar pentru atât avem resurse şi aici mă refer la Cariera de calcar Bistriţa”. Urbanowski am mai precizat că aşteaptă cu nerăbdare legiferarea legii care delimitează ariile industriale de cele ale parcurilor naţionale. Restricţiile impuse exploatării de calcar de la Costeşti de aria naturală protejată Buila-Vânturariţa ameninţă activitatea USG pe termen lung. (R.B.)

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *