Sen Sport și-a premiat sportivii într-o gală superbă

ASC Sen Sport a organizat sâmbătă, la Luxury Events din Râmnicu Vâlcea, premierea anuală a sportivilor clubului la karate și para-karate.
Clubul condus de Andreea Bîlă a fost înființat în urmă cu cinci ani și s-a extins constant, având în prezent peste 200 de sportivi, care se pregătesc în 11 săli din județ. Principalul obiectiv al clubului este de a iniția și forma karateka pentru CS Chimia, de unde se poate avansa spre înaltă performanță.
Printre invitații la gala ACS Sen Sport au fost președintele CS Chimia, Lelioara Alexandrescu, directorul DJST, Bogdan Marinescu și Florin Mărăcine (Asociația Down Vâlcea), cei care au efectuat și premierea sportivilor. Crainicul galei a fost frumoasa vâlceancă Mădălina Ignat, actualmente reporter la Antena 1 București.
Copiii veniți din toate colțurile județului s-au distrat și au dansat, iar bucuria a atins apogeul la sosirea tortului festiv. De organizarea galei s-au ocupat antrenorii clubului, Paul Dinu, Andreea Bîlă și Silviu Ghiță și a rezultat un spectacol reușit. Cei trei antrenori de la Sen Sport vor fi și printre protagoniștii Galei Sportului Vâlcean, care se va desfășura marți, 19 decembrie, la Restaurantul Paradis Royal Events, în organizarea DJST.
”La acest eveniment au fost premiați sportivii noștri, care au luat medalii în anul acesta, la campionatele naționale, internaționale, Cupa României și cupele județene de karate și para-karate. Felicitări tuturor sportivilor, mulțumesc părinților, DJST Vâlcea, CS Chimia Rm.Vâlcea, Asociației Down Vâlcea, SC Boromir Ind SRL și nu în ultimul rând presei din județul Vâlcea” a declarat sensei Paul Dinu.
Iată lista sportivilor ASC Sen Sport:
MEDALIAȚI LA COMPETIȚIILE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE:
KARATE FETE: Alexia Alexandrescu, Ștefania Păun, Roxana Sorica, Irma Ispas, Daniela Floarea, Ștefania Bogoslov, Marina Samson, Clara Ghimiș;
KARATE BĂIEȚI: Cristian Ghimiș, Andrei Toma, Eduard Văcaru, Mario Tănase, Ștefan Ghinea, Marius Găgeanu, Denis Stanciu, Vlad Piroteală, Sebastian Popescu, Andi Știfu;
PARA-KARATE FETE: Diana Gheran-Popescu, Elena Vlad, Alexia Iancu;
PARA-KARATE BĂIEȚI: Florin Fumur, Radu Stanciu, Alin Ionescu;
MEDALIAȚI LA COMPETIȚIILE JUDEȚENE:
VETERANI: Andreea Găman, Daniel Găman, Radu Tamaian, Horia Ceaușu, Gabriel Gheorghe;
FETE: Felicia Chirea, Florentina Pîrvu, Luana Găman, Valentina Mihai, Alexandra Grecu, Fabiana Preda, Roxana Tăplig, Bianca Nicolaescu, Raisa Oprea, Teodora Dumitru;
BĂIEȚI:Matei Găman, Eric Ceaușu, Dumitru Ropină, Cătălin Bîzoi, Aron Stana, Eduard Mesia, Mario Florescu, George Stoian;