Aflat în vacanţă parlamentară, deputatul Vasile Cocoș continuă întâlnirile cu cetăţenii în teritoriu
Chiar dacă vacanța parlamentară se va încheia abia la sfârşitul lunii, acest lucru nu însemnă că toţi aleşii români se află în concedii de lux. Pentru a se întoarce la București cu mai multă energie și determinare pentru a munci, deputatul PSD Vasile Cocoș se află în această perioadă în teritoriu, călătorind între birourile parlamentare, pentru a se întâlni cu cetățenii pe care îi reprezintă. De pildă, pe 13 ianuarie 2018, parlamentarul vâlcean s-a aflat la Horezu, alături de colegul său, deputatul Eugen Neaţă, acolo unde s-au întâlnit cu locuitorii din zonă pentru a afla de la ei cu ce probleme se mai confruntă, ce soluții văd aceștia pentru situațiile care nu le sunt pe plac și împreună să găsească o rezolvare a problemei care să fie pusă sub forma unei propuneri de inițiativă legislativă. De exemplu, la ultima întâlnire de la Horezu, cetăţenii şi-au exprimat dorinţa de a reabilita două lăcaşuri de cult din zonă. Este vorba de biserica “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi “Sfântul Ioan Botezătorul”. În urmă întâlnirii, deputatul vâlcean Vasile Cocos a promis că va expune problema Guvernului şi va solicita finanţare pentru restaurarea celor două lăcaşuri de cult. Pe lângă Cabinetul Parlamentar din Râmnicu-Vâlcea, situat pe strada Carol 1, nr. 30, deputatul Vasile Cocoş şi-a deschis anul trecut un Cabinet Parlamentar şi în oraşul Horezu, pe strada Unirii, nr. 101, etaj 1., unde acordă audienţe în fiecare sâmbătă de la ora 10.00 la ora 12.00.
Ramona BĂLTEANU