Condiţiile severe de accesare a fondurilor europene, piedică pentru modernizarea drumurilor la Cernişoara

Când vine vorba despre bunăstarea cetăţenilor, primarul comunei Cernişoara, Mihai Ionescu a făcut tot ce i-a stat în putinţă de-a lungul mandatelor sale pentru ca localnicii să aibă o infrastructură bine pusă la punct. Însă, de cele mai multe ori, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Acest lucru l-a simţit pe propria piele şi primarul din Cernişoara atunci când a ales să depună un proiect cu fonduri europene. Administraţia locală a trecut printr-o experienţă neplăcută, când a întocmit un proiect de modernizare a drumurilor comunale, însă nu a întrunit punctajul necesar pentru a fi eligibilă la finanţare: „Am depus documentaţia pentru un proiect care cuprinde asfaltarea a 7 kilometri de drumuri, în valoare de un milion de euro, proiect pe care l-am depus pe măsura 7.2, cu fonduri europene. Proiectul cuprinde asfaltarea tuturor uliţelor din comună, dar şi amenajarea a 4 poduri mari, peste pârâul Cernişoara, două în satul Mădulari, unul la Cernişoara şi încă unul la terenul de sport. Proiectul, deşi are 59 de puncte şi este eligibil, nu a intrat la finanţare. Sunt foarte supărat din acest punct de vedere. Condiţiile de accesare a fondurilor europene sunt foarte drastice”, ne-a spus primarul Mihai Ionescu.

 

Localnicii din Cernişoara vor avea dispensar uman modern

 

În altă ordine de idei, nevoile oamenilor sunt legate de sistemul de canalizare, care urmează a fi realizat prin ADI Apa Vâlcea şi construirea mai multor poduri şi podeţe, deoarece, atunci când plouă abundent, localitatea este predispusă la alunecări de teren şi inundaţii. Pentru localitatea condusă de social-democratul Mihai Ionescu, Ministerul Dezvoltării a alocat, prin PNDL-2, fonduri în vederea finanţării unui singur proiect dintre cele trei depuse. Este vorba despre reabilitarea şi dotarea cu aparatură medicală a dispensarului uman din centrul localităţii, un proiect absolut necesar pentru comunitate: „Mi s-a aprobat un singur proiect prin PNDL-2. Este vorba despre reabilitarea, modernizarea şi dotarea dispensarului medical, un proiect de aproape 20 de miliarde de lei vechi. Am avut trei proiecte depuse, respectiv modernizarea primăriei, un proiect pe care personal mi l-am dorit foarte mult, şi încă un proiect foarte important, care cuprinde construirea a 15 poduri şi podeţe şi asfaltarea unui drum comunal de 0,8 kilometri, la Valea Niculii. Podurile acestea trebuie neapărat făcute, însă am înţeles că ar fi intrat la finanţare numai cele care legau nişte drumuri, care urmau să fie asfaltate şi ele. Probabil nu ni s-au aprobat proiectele şi din cauză că valoarea era una foarte mare, în jur de 200 de miliarde de lei vechi. Dacă ar fi fost aprobate toate proiectele, rezolvam problemele comunei. Însă, din păcate, nu am primit finanţare decât pentru modernizarea dispensarului”, ne-a declarat primarul Mihai Ionescu. (R.B.)

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *