Florin Costea se antrenează cu Cozia Călimănești
Ocupanta locului 2 în Superliga Vâlcea, Cozia Călimănești a susținut până acum două jocuri de verificare, într-unul dintre ele avându-l în teren și pe Florin Costea.
Cu gândul la titlul județean, joi, la Călimănești, în primul test al iernii, Cozia a învins cu 6-1 pe Poseidon Limanu, lider în Liga a V-a din Constanța. Pentru echipa pregătită de Vasile Ilinca au marcat Marinaș, Ceapă (2), Marinescu și Fl. Costea. Nu au putut evolua în acest joc Schinteie, Al.Ștefan, R.Ștefan, Tisoaica și Milosteanu.
Sâmbătă, pe terenul sintetic din Zăvoi, Cozia s-a impus cu 1-0 în testul cu Chimia 2012, ocupanta locului 3 în Seria Est a Ligii a IV-a Vâlcea. Unicul gol al meciului a fost reușit de Ionuț Lăzărescu, în minutul 33 al partidei. De remarcat că la echipa lui Vasile Ilinca a ajuns deocamdată un singur jucător nou, fundașul Ionuț Lăzărescu, venit de la formația ACS Șirineasa. De asemenea, a revenit la echipă și Ștefan Răcăreanu, după ce acesta plecase în luna octombrie, în urma unor neînțelegeri financiare. Alături de echipa din Călimănești se pregătește și cunoscutul atacant Florin Costea, care își caută încă o echipă de nivel superior. ”De două săptămâni, Florin face antrenamente cu noi, stă până își găsește echipă. Se pregateste bine, aleargă cot la cot cu ceilalți, el astepta un răspuns de undeva din străinătate. Nu se pune problema ca el să rămână la noi, deși mi-aș dori, cota lui este foarte mare” a declarat antrenorul Vasile Ilinca.
La capitolul plecări, singura incertitudine este cea a atacantului Răzvan Milosteanu, care și-a dorit să plece la Costești și nu s-a mai prezentat la antrenamente. Cum Milosteanu are deja două legitimări în acest sezon, la Horezu și Cozia, el nu se mai poate legitima la o a treia echipă, astfel că Vasile Ilinca îl așteaptă înapoi pe atacant la Călimănești.
Următorul joc amical pentru Cozia este programat joi, la Călimănești, cu Înainte Modelu (Liga a III), formație care va veni în cantonament în stațiunea vâlceană.
Cozia Călimănești: Armeanu – Al.Chiripuș, Lăzărescu, M.Chiripuș, I.Săraru – Marinescu – Mazilu, Ciocotoiu – Marinaș, Răcăreanu, L.Săraru. Au mai jucat Ceapă, Duca, Roncea, Tisoiaca. Antrenor: Vasile Ilinca
Florin Costea așteaptă oferte
După ce a reziliat contractul cu Șirineasa, atacantul originar din Rm.Vâlcea, Florin Costea (32 ani) caută o echipă unde să evolueze constant și să fie mulțumit și pe plan financiar. ”Am reziliat cu Șirineasa, scopul meu acolo, de la bun început a fost ca să mă pun pe picioare, să mă antrenez bine și să am jocuri oficiale în picoare. Acum, mă pregătesc zi de zi la Călimănești cu echipa locală și aștept oferte. Am multe discuții, atât din străinătate cât și din țară, dar deocamdată nu este nimic concret, sau care să mă mulțumească. Sper să mai joc fotbal câțiva ani și să mai câștig niște bani, că de plăcere pot să joc și acasă. Nu este ușor, sunt mulți jucători liberi în această perioadă, dar sper să trec de această conjunctură negativă și să găsesc o echipă unde să pot să joc” a declarat Florin Costea.