La Copăceni, drumurile vor fi modernizate cu bani de la Guvern

Pentru comuna Copăceni, Guvernul a alocat, prin PNDL-2 peste 70 de miliarde de lei vechi pentru două investiţii. Este vorba despre un proiect de asfaltare de 4,5 kilometri de drumuri comunale şi construirea unui pod peste pârâul Cerna: „Normal că ne doream şi mai mult, mai ales că noi am avut depuse trei proiecte şi ne-au fost finanţate doar două. Cel de-al treilea proiect cuprindea şi el 4,26 kilometri de asfalt, şi normal că mi l-aş fi dorit şi pe acesta. Dar sunt mulţumit, adică avem certitudinea că vom primi finanţare, că vor începe lucrările în vara anului viitor sau în toamnă, asta este, probabil aşa va fi în toate localităţile, nu avem ce face. Sperăm să avem parte de un constructor serios, care să ne facă o lucrare de calitate, şi termenul să fie cât mai scurt”, ne-a declarat primarul comunei, Tironel Tâmplărescu. Social-democratul mai spune că are deja pregătite proiecte şi pentru PNDL-3. Tâmplărescu va redepune un proiect de asfaltare a 4,2 kilometri care, odată finalizat, ar putea rezolva o mare problemă a modernizării drumurilor comunale.

 

Tâmplărescu: „Condiţiile de accesare a fondurilor europene sunt prea dure”

 

Administraţia locală din Copăceni are în derulare şi un proiect european care prevede dotarea Casei de Cultura, dar este singurul proiect cu finanţare europeană pentru care comuna Copăceni a reuşit să se plieze condiţiilor de accesare: „Am încercat şi noi să depunem un proiect cu fonduri europene în acest exerciţiu financiar. Din păcate am pierdut proiectul, deoarece nu am reuşit să adunăm punctajul necesar. Proiectul prevedea modernizarea drumurilor, însă condiţiile de accesare sunt prea dure, adică drumurile care urmau să intre în proiect ar fi trebuit să facă legătura cu un drum naţional sau să ducă la o gară, plantaţie de pomi sau la un monument istoric. Populaţia este şi ea în scădere, tinerii au plecat în străinătate, în plus avem vreo 30 de familii care au plecat în judeţul Sibiu. Avem case părăsite şi, încet, încet vom avea şi cătune. Ca populaţie ne-am fi încadrat la accesarea fondurilor europene, noi avem în prezent în jur de 2.960 de locuitori, dar nu este suficient pentru a întruni punctajul. Sperăm să apară şi alte axe de finanţare, să se înlesnească condiţiile de accesare şi să reuşim să ne pliem şi noi, măcar pentru un proiect”, ne-a argumentat primarul Tironel Tâmplărescu.

 

Ramona BĂLTEANU

 

 

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *